- 312
DRAPELUL DE STAT
Drapelul de Stat al Republicii Moldova este un simbol oficial major al suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova.
Drapelul de Stat reprezintă o pânză dreptunghiulară, cu proporţia dintre înălţimea şi lungimea pânzei de 1:2, tripartită vertical egal, începând de la lance în culorile albastru, galben şi roşu, şi având în mijlocul câmpului galben imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova, a cărei lăţime constituie 1/5 din lungimea drapelului.
Nuanţele heraldice ideale ale culorilor Drapelului de Stat sunt albastru (azur) de Berlin, galben crom şi roşu vermion.
Sursă: Legea nr. 217 din 17 septembrie 2010 privind Drapelul de Stat al Republicii Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr. 231-234, 26 noiembrie, partea I, art.728, p. 8-13) (http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=336791)
Dintre toate simbolurile naţionale, în zilele noastre drapelul este recunoscut drept cel mai important. Eticheta şi ritualurile drapelului sunt elaborate detaliat şi reglementate cu multă stricteţe în majoritatea ţărilor lumii.
Drapelul (din italiană drapello; cf. şi franceză drapeau, provenit de la drap „bucată de postav, ţesătură de lână”) este o emblemă solemnă, alcătuită în baza unor reguli stabilite de cutuma vexilologică şi reprezentând o bucată de stofă sau alt material flexibil, cu desen şi culori recognoscibile ca simbol de identitate a unei naţiuni, a unui teritoriu, a unei corporaţii, a unei organizaţii etc. În limba română termenul de bază „drapel” cunoaşte sinonimele steag (din slavonă ñòhãú), stindard (din italiană stendardo).
Originea drapelelor naţionale şi statale trebuie căutată în banierele medievale, care se utilizau nu doar pe câmpul de luptă. Pe timp de pace, banierele erau arborate cu mândrie pe turnurile castelelor şi pe sediile primăriilor, purtate cu ocazia unor defilări triumfale şi procesiuni, expuse în cadrul tuturor festivităţilor. Fiecare banieră era consacrată în biserica locală, unde se şi păstra pe timp de pace.
Invenţia drapelului naţional este cel mai mare merit vexilologic al secolului XVIII. Geneza ideii de drapel naţional nu a fost liniară şi facilă. În multe ţări, crearea drapelului naţional s-a făcut gradual, iar recunoaşterea oficială de către guvern a întârziat mult faţă de momentul acceptării populare.
Istoria vexilologică a românilor nu se deosebeşte de cea a popoarelor europene. Că strămoşii românilor – romanii şi dacii – au cunoscut vexiloidele, este un fapt istoric certificat cel puţin de Columna lui Traian, care conţine imagini de acvile, signum-uri şi vexillum-uri romane, dar şi de vexillum-uri dacice şi de dragoni dacici.
Pentru Ţara Moldovei cele mai vechi drapele păstrate sunt cunoscute de la Ştefan cel Mare. Două drapele militare, cu Sfântul Gheorghe, au ajuns până în zilele noastre datorită conservării la mănăstirea Zografu din Muntele Athos. Un al treilea – stindard lung cu vârful rotunjit, dungat vertical şi armoriat la hampă cu capul de bour – apare pe o gravură ilustrând lupta de la Baia din 1467, inclusă în ediţia din 1488 a Cronicii lui Johannes de Thurocz. Cel de-al patrulea drapel moldovean din epoca ștefaniană a fost descris într-o culegere de acte juridice poloneze care consemnează ceremonialul depunerii omagiului de vasalitate de către domnul Țării Moldovei față de regele Poloniei Cazimir IV Jagiełło în ziua de 12 septembrie 1485 la Colomeea: „steagul cel mare de mătase de culoare roșie, pe care era pictată frumos în aur stema Țării Moldovei”.
Tricolorul naţional românesc albastru–galben–roşu, cel din care s-au născut drapelele de stat contemporane ale României şi Republicii Moldova, este creaţia secolului XIX, mai exact, a Revoluţiei de la 1848.
Pentru Basarabia un interes aparte îl au simbolurile Republicii Democratice Moldoveneşti din 1917–1918. În ceea ce priveşte drapelul statal oficial al republicii, acesta a fost tricolorul panromânesc albastru–galben–roşu, propriu atât românilor din Vechiul Regat, cât şi celor aflaţi sub dominaţia Imperiului Habsburgic, şi care a fost utilizat la întrunirile naţionale ale moldovenilor atât la Chişinău, cât şi în diferite oraşe ale Imperiului Rus încă înainte de proclamarea autonomiei naţionale a Basarabiei. Tricolorul s-a impus mai întâi ca drapel etnic, apoi şi ca drapel de stat al Republicii Democratice Moldoveneşti.
La 18 mai 1917, Sfatul deputaţilor soldaţi şi ofiţeri moldoveni din garnizoana Odesa a adoptat hotărârea de a confecţiona drapele naţionale: „steaguri vechi moldoveneşti, care poartă tot neamul românesc, toată suflarea din România, Transilvania, Bucovina”. La 6 iunie 1917, când au trecut prin Chişinău spre frontul român 1200 de foşti prizonieri transilvăneni şi bucovineni, la manifestaţia organizată cu acest prilej din iniţiativa Partidului Naţional Moldovenesc, basarabenii, prin mâna lui Simion Murafa, în numele moldovenilor le-au dat soldaţilor ardeleni un steag tricolor, spunându-le să-l ridice pe turnul cetăţii de la Alba Iulia.
La sfârșitul secolului al XX-lea, un interes deosebit pentru simbolurile naţionale s-a manifestat la acţiunile publice ale Mişcării Democratice pentru Susţinerea Restructurării şi ale Cenaclului „Alexie Mateevici”. Pentru prima dată, tricolorul a fost din nou arborat public la Chişinău în ziua de 19 februarie 1989, la Teatrul de Vară, cucerind teren în progresie geometrică.
O primă abordare publică a istoriei tricolorului a fost făcută de istoricul Pavel Parasca în articolul „Despre drapel, istorie şi bunăvoinţă”, publicat în numărul din 16 aprilie 1989 al oficiosului „Moldova Socialistă”. Exemplul său a fost urmat de Ion Ţurcanu, Vladimir Mischevca, Mihai Adauge, Ion Negrei, Anton Moraru, Ion Şişcanu ş.a., care au popularizat în presa vremii date de mare interes public despre vexilologia naţională.
Oficializarea tricolorului a fost cerută de participanţii la Marea Adunare Naţională din 27 august 1989, printr-o rezoluţie specială „Cu privire la simbolurile naţionale”, care avea două articole:
„Art. 1. A considera drept drapel naţional de stat al RSSM tricolorul (albastru, galben, roşu), cu stema istorică a Moldovei pe fundalul galben.
Art. 2. A considera necesară elaborarea unei steme noi şi a unui nou imn ale republicii, conform tradiţiei istorice şi aspiraţiilor dintotdeauna ale poporului moldovenesc”.
La 19 octombrie 1989, printr-o hotărâre a Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti, a fost instituită „Comisia Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti pentru problemele studierii simbolicii statal-naţionale a RSSM”. Comisia a avut trei grupuri de lucru de savanţi-istorici în frunte cu Demir Dragnev (Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe), Anton Moraru (Institutul de Studii Social-Politice al CC al PCM) şi Alexandru Moşanu (Asociaţia Istoricilor), precum şi un grup de politologi şi un altul de jurişti.
În şedinţa istorică a Sovietului Suprem al RSSM din 27 aprilie 1990, a fost adoptată Legea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti nr. 5-XII cu privire la modificarea articolului 168 din Constituţia (Legea fundamentală) a RSS Moldoveneşti. La 12 mai 1990 a fost aprobat Regulamentul cu privire la Drapelul de Stat.
În şedinţa Comisiei Naţionale de Heraldică de pe lângă Președintele Republicii Moldova din 21 iulie 2009 s-au aprobat „Recomandările tehnice ale Comisiei Naţionale de Heraldică privind respectarea nuanţelor coloristice şi a proporţiilor la executarea Drapelului de Stat al Republicii Moldova”.
La 23 aprilie 2010, Parlamentul Republicii Moldova a votat declararea zilei de 27 aprilie – ziua adoptării tricolorului în Republica Moldova în 1990 – drept Zi a Drapelului de Stat.
În acelaşi context al celebrării Drapelului de Stat, Guvernul Republicii Moldova a iniţiat adoptarea unei noi legi cu privire la simbolul vexilologic major al ţării, care să detalieze reglementările anterioare atingătoare de acest drapel. Legea a fost adoptată, după a doua lectură, la 17 septembrie 2010. Noua lege a explicat nuanţele cromatice şi proporţiile detaliate ale drapelului, modul de arborare şi manipulare, alte subiecte legate de funcţionarea însemnului.
Recunoaşterea şi afirmarea tricolorului naţional al neamului românesc în ţara noastră a fost un lucru râvnit şi promovat de largi mase populare, ghidate de personalităţi din domeniul culturii, ştiinţei şi politicului, care au conştientizat iminenţa revenirii la Tricolor.
Drapelul naţional al Republicii Moldova invocă originile româneşti, apartenenţa la cultura europeană, ataşamentul faţă de idealurile libertăţii şi democraţiei.
Drapelul de Stat al Republicii Moldova arborat pe sediul Parlamentului la 27 aprilie 1990, cu aplicarea deasupra a Stemei de Stat la 3 noiembrie 1990 şi având pe câmpul galben semnăturile deputaţilor din primul Parlament (180 × 90 cm, Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, FB-21487)
Bibliografie:
https://www.presedinte.md/rom/flag
Silviu Andrieş-Tabac [et al.]; coord. şi red. şti. Silviu Andrieş-Tabac; Acad. de Ştiinţe a Moldovei, Inst. publ. "Encicl. Moldovei". Chișinău: Institutul de Studii Enciclopedice, 2011.
Silviu Andrieş-Tabac, Simbolurile naţionale din estul Europei, Partea I. Noţiuni teoretice, în „Cursuri la masterat în domeniul studiilor sud-est europene”, Universitatea de Stat din Moldova, Catedra UNESCO de studii sud-est europene, vol. 3;
Virgil Pâslariuc, Marin Cerchez, Silviu Andrieş-Tabac, Europa de Sud-Est: elite locale, spiritualitate şi simboluri naţionale, Chişinău: USM, 2009, p. 130-145.
Mihai Adauge, Eugenia Danu, Valeriu Popovschi, Mişcarea naţională din Basarabia. Cronica evenimentelor din anii 1917–1918, Chişinău: Civitas, 1998.
Paul Gore, Culorile naţionale ale românilor din Basarabia, în Paul Gore. Omul şi opera, Chişinău, 2003.
Anton Moraru, Ion Şişcanu, Tricolorul. Contribuţii la istoria drapelului naţional al poporului moldovenesc, în „Moldova Socialistă”, 1990, 27, 28, 30 ianuarie.
Silviu Andrieş-Tabac, Crearea simbolurilor de stat ale Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti: stema, steagul, imnul, în „Basarabia. Dilemele identităţii”, Iaşi, 2001, p. 176-180.
Dr. Silviu ANDRIEȘ-TABAC
STEMA DE STAT
Stema de Stat a Republicii Moldova este un simbol oficial major al suveranităţii şi independenţei, al unităţii şi indivizibilității Republicii Moldova.
Stema de Stat reprezintă un scut tăiat pe orizontală având în partea superioară cromatică roşie, în cea inferioară – albastră, încărcat cu capul de bour având între coarne o stea cu opt raze. Capul de bour este flancat în dreapta de o roză cu cinci petale, iar în stânga de o semilună conturnată. Toate elementele reprezentate în scut sunt de aur (galbene). Scutul este plasat pe pieptul unei acvile naturale purtând în cioc o cruce de aur (acvila cruciată) şi ținând în gheara dreaptă o ramură verde de măslin, iar în cea stângă un sceptru de aur.
Blazonarea Stemei de Stat este: tăiat de roșu și azur, cu un cap de bour broșând, însoțit între coarne de o stea cu opt raze, la dextra de o roză heraldică și la senestra de o semilună conturnată, totul de aur; suport, în spatele scutului: o acvilă (heraldică, cu zborul coborât) naturală (cafeniu castaniu-auriu), ciocată și membrată roșu, cruciată de aur și ținând în gheara dreaptă o ramură verde de măslin, iar în cea stângă un sceptru de aur.
Sursă: Legea nr. 32 din 7 martie 2013 privind Stema de Stat a Republicii Moldova
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr. 97-103, 3 mai, partea I, art. 318, p. 5-11)
(http://lex.justice.md/md/347647/)
Stema de Stat a Republicii Moldova, aprobată la 3 noiembrie 1990, varianta color și varianta alb-negru conturat. Autori Gheorghe Vrabie şi Maria Dogaru
Dintre toate simbolurile care identifică în mod convenţional omul ca individ şi colectivităţile umane drept comunităţi, stema rămâne a fi cea mai prestigioasă, mai festivă şi mai misterioasă.
Stema (din neogreacă στέμμα „coroană, diademă”) reprezintă o emblemă solemnă, alcătuită în baza unor reguli canonice stabilite exact de ştiinţa şi arta heraldicii, care serveşte drept semn distinctiv permanent al unei persoane fizice sau juridice şi care se caracterizează prin stabilitate, continuitate şi ereditate. Sinonime: blazon, herb, marcă, arme, armoarii, emblemă, pajură.
Stema de Stat a Republicii Moldova îşi are originile cele mai îndepărtate în stema medievală a Ţării Moldovei. Legenda descălecatului Ţării Moldovei spune că Dragoş, voievodul din Maramureş, pornind la vânătoare cu ceata lui, a trecut Carpaţii gonind un bour, pe care l-a răpus pe malul unei ape. Plăcându-i acel loc, a descălecat aci, a fondat Ţara Moldovei şi a pus un cap de bour în pecetea ţării. Legenda, deşi frumoasă şi foarte îndrăgită, nu este decât o interpretare târzie şi populară a stemei ţării.
Stema a fost cel de-al doilea simbol de stat care s-a afirmat în Republica Moldova. Dorinţa de a avea o stemă naţională a apărut odată cu cea de a avea drapelul naţional.
O comisie de oameni politici, savanţi şi experţi în domeniu, creată de Prezidiul Sovietului Suprem al RSSM pentru studierea simbolicii naţional-statale la 19 octombrie 1989, care a fundamentat ştiinţific revenirea la tricolor, nu a putut soluţiona imediat şi problema stemei. Dacă tricolorul se impunea de la sine prin simpla asumare populară, căci drapelul, cel puţin în ultimele trei secole, întotdeauna s-a identificat cu masele, problema stemei era mai mult una de cabinet decât de teren, iar Moldova pe atunci nu avea niciun heraldist. Comisia pentru simbolică nu a putut propune o soluţie pentru stema de stat şi, în avizul său din 28 februarie 1990, a expus concluzia vagă că aceasta „trebuie să reflecte, într-o îmbinare armonioasă a simbolurilor moldoveneşti vechi şi elementelor contemporane (capul stilizat de zimbru (sic!) cu stea cu 5 colţuri deasupra frunţii, soarele răsărind, o cunună de frunze de stejar), următoarele trăsături caracteristice ale RSSM: tradiţiile vechi ale statalităţii moldoveneşti, suveranitatea RSSM, nivelul actual al orânduirii sociale, principiile democratice ale orânduirii de stat, egalitatea, bogăţia şi prietenia tuturor cetăţenilor RSSM, precum şi particularităţile naturale, economice, culturale” şi a propus să se organizeze un concurs al proiectelor pentru noile simboluri.
La 18 iulie 1990, în urma deciziei Comisiei speciale pentru desfăşurarea concursului, creată de Prezidiul Sovietului Suprem încă la 12 mai şi prezidată de Preşedintele Parlamentului, Mircea Snegur, ziarul oficial „Moldova socialistă” a publicat pentru discuţii publice cele mai reprezentative 18 proiecte de stemă. În paralel, proiectele de stemă au fost expuse în foaierul clădirii Sovietului Suprem.
Pe 19 septembrie, „Moldova suverană” inserează în paginile sale două proiecte, alese de Comisia de concurs ca participante la finală: un proiect al pictorului Gheorghe Vrabie, care combina capul de bour moldovenesc cu acvila latină, şi un altul, semnat de pictorul Andrei Mudrea şi republicat la 20 septembrie în formula completă, care avea doar capul de bour cu câteva elemente individualizatoare mai mult decorative şi minore ca impact simbolic.
După o lună de dezbateri, în lipsa heraldiştilor locali, cele două proiecte au fost supuse expertizării Comisiei Naţionale de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române în şedinţa acesteia din 23 octombrie 1990. Din cele două propuneri, comisia a susţinut proiectul Vrabie, propunând câteva ajustări heraldice de ordin tehnic. Între timp, ambii autori şi-au perfecţionat proiectele, lui Gheorghe Vrabie alăturându-i-se heraldista română Maria Dogaru, iar lui Andrei Mudrea istoricii moldoveni Ion Negrei şi Vladimir Mischevca.
Prezidiul Sovietului Suprem al RSSM, în şedinţa din 30 octombrie, a decis susţinerea proiectului Vrabie–Dogaru, iar la 3 noiembrie 1990, după dezbateri deloc uşoare, Sovietul Suprem a adoptat prin lege noua stemă de stat.
Reluarea stemei istorice a Ţării Moldovei în Stema de Stat a Republicii Moldova este expresia continuităţii tradiţiilor istorice ale Ţării Moldovei.
Ziarul „Moldova Suverană”, 6 noiembrie 1990. Legea cu privire la Stema de Stat
Bibliografie:
Silviu Andrieş-Tabac, Heraldica teritorială a Basarabiei şi Transnistriei, Chişinău: Museum, 1998, p. 138-151.
Gheorghe Vrabie, Sunt fascinat de culorile bucuriei şi ale revoltei, interviu realizat de Ion Găină, în „Limba Română”, Chişinău, 2005, nr. 12, p. 151-155.
Silviu Andrieş-Tabac [et al.]; coord. şi red. şti. Silviu Andrieş-Tabac; Acad. de Ştiinţe a Moldovei, Inst. publ. "Encicl. Moldovei". Chișinău: Institutul de Studii Enciclopedice, 2011.
https://www.presedinte.md/emblem
Dr. Silviu Andrieș-Tabac
IMNUL DE STAT
Imnul de Stat al Republicii Moldova este un simbol al suveranităţii şi independenţei statului.
Imnul de Stat al Republicii Moldova este cântecul „Limba noastră”, versuri de Alexei Mateevici (strofele 1, 2, 5, 8, 12), muzica de Alexandru Cristea, aranjament de Valentin Dânga
Sursă: Legea cu privire la Imnul de Stat al Republicii Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 45-46/555 din 17.08.1995)
https://www.presedinte.md/rom/hymn
Textul şi notele Imnului de Stat al Republicii Moldova
Limba noastră
Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Limba noastră-i foc, ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte,
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.
Limba noastră-i limbă sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care-o plâng şi care-o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.
Răsări-va o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Imnul (gr. ϋμνος, lat. hymnus, fr. hymne) este o poezie sau un cântec solemn compus pentru preamărirea unei divinităţi, a unei idei, a unui eveniment, a unui erou legendar sau real etc.
Imnul naţional poate fi definit ca piesă muzicală cu caracter solemn, de cele mai multe ori un cântec istoric consacrat, care are funcţia de emblemă a unei naţiuni, este intonat în împrejurări oficiale sau de sărbători naţionale şi care adesea este adoptat în calitate de imn de stat. Imnurile naţionale constituie segmentul imnic laic cel mai reprezentativ şi care dictează regulile genului.
Majoritatea imnurilor naţionale europene îşi au originile în a doua jumătate a secolului XVIII – prima jumătate a secolului XIX, adică în epoca genezei naţiunilor contemporane. La români, cântecul politic cu caracter imnic are mai mulţi precursori. În biserică, domnii ţărilor române erau proslăviţi prin cântarea unor anumiţi psalmi. Dimitrie Cantemir invocă importanţa şi semnificaţia muzicii la ritualul de căpătare a domniei de către domnii Moldovei şi Munteniei la Istanbul. Un alt precursor al imnurilor naţionale ar fi cântecul ostăşesc şi cântecul de protest, adeseori cu caracter de marş. Aşa au fost cântecele vechi de haiducie. O adevărată izbucnire a cântecului patriotic de protest s-a întâmplat la 1821, în cadrul mişcării eteriste şi a revoluţiei lui Tudor Vladimirescu. Introducerea miliţiei pământene şi a muzicii militare la 1829 în Principate a stimulat răspândirea marşului instrumental şi a imnului cu caracter patriotic naţional. În aceeaşi perioadă a Regulamentelor Organice se produce şi o creştere a popularităţii imnurilor literare, cu sau fără melodie. Gheorghe Asachi este autorul a câteva opere imnice de răsunet: Anul nou al moldoromânilor 1830, în care s-a lucrat Regulamentul Organic, acel întâi cod administrativ şi legislativ al Moldovei; Imnul moldovenilor la anul 1832, când s-a introdus noul aşezământ politic (cunoscut şi ca Imnul moldovenilor la anul 1829 şi destinat a fi intonat „după melodia horului din Moisi” de Rossini, a fost difuzat şi ca foaie volantă anonimă); Imnul moldovenilor la anul 1836 pe melodia „Good Save the King”.
În 1842, în sala Teatrului Naţional din Iaşi, cu prilejul zilei onomastice a domnului Mihail Sturza, a fost intonat un „imn naţional”, scris de spătarul Costache Negruzzi şi pus pe muzică de capelmaistrul Herfner, după cum relata „Albina românească”. Intonarea acestei piese oficiale de inspiraţie românească deveni tradiţională la sosirea domnului în teatru.
Anul revoluţionar 1848 va aduce cu sine naşterea unor melodii revoluţionare de răsunet. Acelaşi an va da naştere şi imnului naţional al românilor de pretutindeni Deşteaptă-te, române!, cântec care va rămânea un simbol peste vremi al năzuinţelor de emancipare naţională şi socială. În anul 1848 Vasile Alecsandri va scrie celebra poezie Hora Ardealului, care în 1856, în ajunul Unirii Principatelor, va fi rescrisă şi publicată în „Steaua Dunării” (nr. 51 din 9 iunie 1856) ca Hora Unirii.
După Unirea Principatelor din 1859, în epoca lui Alexandru Ioan Cuza genul imnurilor, marşurilor şi horelor unirii, patriotice şi domneşti a înflorit neîncetat, antrenând cele mai valoroase forţe creatoare literare şi muzicale.
Problema imnului naţional a revenit după obţinerea independenţei şi mai ales în ajunul proclamării regatului. La încoronarea regelui Carol I la 10 mai 1881 a fost intonat imnul vechi al lui Eduard Hübsch. În 1884 imnul a fost transformat în Imn Regal, pentru care poetul Vasile Alecsandri a scris şi versuri.
Primul Război Mondial şi transformările social-politice declanşate de acesta, la fel ca şi alte evenimente de rezonanţă naţională sau socială – Războiul de Independenţă din 1877–1878, proclamarea Regatului în 1881, frământările sociale din 1905–1907 –, au solicitat reactualizarea repertoriului de opere imnice cu caracter naţional, patriotic şi de protest. În acest context, ne interesează în primul rând simbolurile muzicale din 1917–1918 ale Basarabiei. Cercetările au demonstrat fără echivoc faptul că imnul oficial al Republicii Democratice Moldoveneşti a fost „Deşteaptă-te, române!”. Calea de consacrare a acestuia în provincia dintre Nistru şi Prut a fost similară tricolorului. „Deşteaptă-te, române!” a penetrat mai întâi ca imn etnic şi doar apoi ca statal. Imnul revoluţionar de la 1848 era bine cunoscut printre fruntaşii moldoveni. Prima publicare a acestei poezii în nr. 78 din 11 martie 1907 al ziarului „Basarabia” a condus la închiderea periodicului. Imnul panromânesc la 1917 era interpretat la toate manifestaţiile naţionale moldoveneşti din Basarabia şi din afara ei.
Anul 1917 este anul de început al unui alt imn naţional – Limba noastră. Poezia Limba noastră a fost scrisă de poetul, folcloristul, lingvistul, traducătorul şi publicistul Alexie Mateevici la 17 iunie 1917, la Chişinău, şi a doua zi a fost citită de autor la deschiderea cursurilor de învăţători moldoveni în Chişinău. Pentru prima dată a fost publicată la 21 iunie 1917 în ziarul „Cuvânt moldovenesc”. Muzica imnului Limba noastră a fost scrisă de tenorul, profesorul, dirijorul şi compozitorul Alexandru Cristea.
Manuscrisul poeziei Limba noastră de Alexie Mateevici. Facsimil
Alexie Mateevici (1888–1917). Fotografie din 1915
Alexandru Cristea (1890–1942)
Apariţia pe harta Europei a noului stat Republica Moldova a determinat necesitatea adoptării unui imn oficial. Dacă problema drapelului şi cea a stemei de stat ale ţării noastre au fost rezolvate încă înainte de declararea independenţei ei, necesitatea adoptării unui imn oficial nou a fost simţită numai odată cu realizarea acestei independenţe.
În anii mişcărilor de emancipare naţională din 1988–1991, mai multe melodii istorice, cum erau Când a fost să moară Ştefan (La moartea lui Ştefan Vodă), Deşteaptă-te, române!, Limba noastră, sau alcătuite ad-hoc, cum au fost creaţiile regretatului Ion Aldea-Teodorovici (1954–1992), au căpătat valoarea unor imnuri.
Problema imnului de stat a fost discutată în şedinţa conducerii Uniunii Compozitorilor din 4 mai 1990. 11 din cei 12 membri prezenţi, au votat propunerea imnului Deşteaptă‑te, române! ca imn de stat al RSS Moldova.
Peste un an, cea de-a III-a Mare Adunare Naţională din 27 august 1991 a cerut conducerii republicii adoptarea imnului Deşteaptă-te, române!, care din 24 ianuarie 1990 era şi Imnul de Stat al României, în calitate de Imn de Stat al Republicii Moldova. În aceeași zi, Parlamentul ţării, după adoptarea Declaraţiei de independenţă a Republicii Moldova, a votat imnul cerut, prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 691a-XII. Primul Imn de Stat al Republicii Moldova Deşteaptă-te, române! a fost în vigoare până la data de 7 iunie 1994.
Revista „Literatura şi arta”, începând cu numărul din 10 martie 1994, demarează acţiunile de protest împotriva intenţiilor autorităţilor de a schimba imnul de stat al ţării, odată cu victoria Partidului Democrat Agrar din Moldova la alegerile parlamentare din 27 februarie 1994.
La 7 iunie 1994 Parlamentul Republicii Moldova, prin Hotărârea nr. 140-XIII, a abrogat imnul Deşteaptă-te, române!, înlocuindu-l provizoriu cu Limba noastră (catrenele 1, 2, 4, 5, 8 şi 12), până se va aproba un nou imn elaborat prin concurs. În acelaşi timp se anunţa şi concursul pentru noul imn. Conform acestei hotărâri, imnul Limba noastră a fost intonat la radio doar în prima zi, pe 8 iunie, după care s-a folosit numai melodia. La 16 iunie 1994, prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 148-XIII, a fost constituită Comisia de desfăşurare a concursului pentru crearea noului imn de stat, în frunte cu preşedintele Parlamentului Petru Lucinschi.
Societatea civilă a protestat vehement împotriva acestei hotărâri, iar intelectualitatea de creaţie a sabotat deschis concursul, care a eşuat. În cele din urmă, la 22 iulie 1995, Parlamentul a votat Legea nr. 571-XIII cu privire la Imnul de Stat al Republicii Moldova, prin care Limba noastră (strofele 1, 2, 5, 8 şi 12) devenea imn de stat oficial al ţării. Regulamentul privind intonarea Imnului de Stat al Republicii Moldova a fost aprobat la 15 octombrie 1998.
Faptul că acest cântec istoric a avut merite în mişcarea de eliberare naţională din anii 1988–1991 a salvat în mod fericit situaţia cu însemnul muzical oficial al statului.
Actualmente, imnul Limba noastră şi-a ocupat locul pe care-l merită în panteonul simbolurilor naţionale ale Republicii Moldova.
Bibliografie:
Silviu Andrieş-Tabac [et al.]; coord. şi red. şti. Silviu Andrieş-Tabac; Acad. de Ştiinţe a Moldovei, Inst. publ. "Encicl. Moldovei". Chișinău: Institutul de Studii Enciclopedice, 2011.
Valentin Timaru, Dicţionar noţional şi terminologic: prolegomene ale unui curs de analiză muzicală, Oradea: Editura Universităţii din Oradea, 2002.
Viorel Cosma, De la cântecul zaverei la imnurile unităţii naţionale. Contribuţii la istoria cântecului patriotic (1821–1918), Timişoara: Facla, 1978.
Vasile Oltean, Imnul naţional „Deşteaptă-te, române!”. Scurt istoric, Braşov, 2001.
Valeriu Popovschi, Drapelul, imnul şi stema Republicii Democratice Moldoveneşti, în „Destin românesc”, 1994, nr. 4.
Silviu Andrieş-Tabac, Simbolurile Republicii Democratice Moldoveneşti (1917–1918). Interpretări semantice, în „Tyragetia”, Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, serie nouă, vol. II (XVII), nr. 2. Istorie şi Muzeologie, Chişinău, 2008.
Vasile Malanețchi, Limba vechilor cazanii. Povestea carnetului de la Mărășești al poetului Alexei Mateevici, Chișinău: Editura Atelier, 2017.
Maria Vieru-Işaev, Alexandru Cristea (1890–1942). Viaţa şi activitatea reflectate în timp, Chişinău: Civitas, 2001.
Silviu Andrieş-Tabac, Crearea simbolurilor de stat ale Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti: stema, steagul, imnul, în „Basarabia. Dilemele identităţii”, Iaşi, 2001.
Rodica Iuncu, Despre imnul de stat al republicii, în „Literatura şi arta”, 1990, nr. 29, 19 iulie.
Dr. Silviu Andrieș-Tabac