- 164
Cele mai timpurii urme ale activității constructive umane de pe teritoriul Republicii Moldova datează de la începutul paleoliticului. Rămășițele culturii materiale din apropierea satelor Duruitoarea Veche și Ofatinţi datează din această perioadă. Descoperirile arheologice din satele Buzdujeni, Buteşti, Ciutuleşti, Brânzeşti și Raşcov aparțin paleoliticului mediu și superior, iar mezoliticul și neoliticul sunt reprezentate de resturile aşezărilor locuite din apropierea satelor Frumuşica și Sărăţeni. O serie de relicve ale perioadei eneolitice aparțin purtătorilor culturii Tripolie-Cucuteni, iar epoca bronzului este reprezentată de descoperirile arheologice din Dubăsari, Anenii Noi, Florești, Briceni și Nisporeni. Cultura Hallstatt a predominat în partea centrală a Republicii Moldova.
În secolul al VIII-lea a.Chr. există o separare a triburilor geto-dacice de marea ramură indo-europeană a tracilor, care au locuit pe un teritoriu întins de la Marea Egee până la râul Pripiat și de la Boemia până la râul Bug. La acea vreme, activitatea de construcție a geto-dacilor se caracterizează prin fortificații de pământ, în care se află locuințe adâncite în pământ, bordeie și, eventual, structuri supraterane din pământ şi lemn. Valurile cu o înălțime impresionantă (până la 6-7 m) dispun de o „carcasă” de lemn. Pe teritoriul Republicii Moldova vestigii ale așezărilor fortificate geto-dacice găsim în apropierea satelor Butuceni, Hârtopul Mare, Meleşeni, Sipoteni, Horodişte, Isacova, Codreanca, Suruceni ş.a.
Romanii au adus în provinciile cucerite modele mai avansate de arhitectură și urbanism: orașe bine planificate, cu o rețea regulată de străzi, amfiteatre, terme, apeducte, complexuri triumfale ş.a. Pe teritoriul ţării noastre există resturi ale presupusei linii defensive romane – Valurile lui Traian. Valul lui Traian de Jos, lung de 126 km, începe în apropierea satului Vadul lui Isac și se termină în Ucraina, pe malul de vest al lacului Sasîk, iar Valul lui Traian de Jos, cu o lungime de 138 km, se întinde de la satul Chiţcani până la centrul raional Leova.
După plecarea romanilor din Dacia, în regiunea carpato-dunăreană se atestă sosirea goților, hunilor, gepizilor, sarmaților, slavilor, avarilor, bulgarilor, maghiarilor, pecenegilor, cumanilor, tătarilor ş.a. Pentru autohtoni este caracteristică cultura Dridu, răspândită de la Nistru până la Tisa. În ceea ce privește locuința tradițională, aceasta poate fi supraterană sau adâncită în pământ.
În timpul Evului Mediu timpuriu, în teritoriul vizat poate fi urmărită influența a trei civilizații: bizantină – dominantă, central-europeană și slavă. Cele mai valoroase monumente de arhitectură din această perioadă includ cetăți de piatră, mănăstiri rupestre, precum și biserici de tip sud-dunărean. Pe teritoriul ţării noastre acestea sunt fortificațiile de pământ şi lemn ale așezărilor (cetățile de la Calfa, Răciula, Lucaşeuca, Alcedar, Echimăuţi ş.a.) și mănăstirile rupestre, situate de-a lungul Nistrului (Ţipova (Fig. 1), Butuceni (Fig. 2), Japca ş.a.).
Sursa principală a arhitecturii laice este arhitectura populară, reprezentată, în primul rând, de arhitectura locativă. Pe parcursul timpului, planimetria unei locuinţe tradiționale din spaţiul carpato-dunărean evoluează de la o singură cameră până la trei și uneori, patru camere. Deci, în cazul unei locuințe cu două camere, prima servește ca hol de intrare (tindă) sau depozit (cămară, celar, coamăr), iar cea de-a doua este destinată locuirii (casă, cameră). În locuința cu trei odăi există o cameră mai mare cu funcţie pur reprezentativă (casa mare, casa frumoasă, casa dinainte, casa curată). Această cameră principală, neîncălzită, găzduieşte oaspeții în timpul iernii și este folosită ca dormitor în timpul verii. Proprietarii o decorează în mod deosebit: aici se află covoarele țesute, hainele de sărbătoare, cel mai frumos mobilier ş.a. Un alt element original al locuinței tradiţionale este prispa (târnaț, fruntariu), care poate fi transformată cu ușurință într-o galerie cu ajutorul stâlpilor sau coloanelor din lemn, ale căror capiteluri amintesc coarne de berbec, capete de animale și păsări fantastice, muguri, fructe, flori stilizate, frunze ş.a. Ulterior, elementele decorative din lemn ale caselor ţărăneşti au fost înlocuite cu cele din piatră. Pe teritoriul Republicii Moldova există mai multe locuințe frumoase, care continuă tradițiile seculare vechi (Fig. 3, Fig.4). Sculptura originală în lemn poate fi văzută în zona Codrilor, în satele Căpriana, Lozova, Vorniceni, Horodişte ș.a. Exemple strălucite de decor arhitectural în piatră găsim în casele ţărăneşti din satele Furceni, Butuceni, Măşcăuţi, Hârtopul Mare, Ivancea, Brănești ș.a. (Fig. 5)
În teritoriul enunţat, arhitectura eclesiastică se dezvoltă sub influența canoanelor bizantine. În conștiința religioasă ortodoxă, biserica apare ca un model perfect al universului – un „cer pe pământ” și o „casă a rugăciunii”. Canoanele definesc principalele părți componente ale obiectivului de cult.
Bisericile din lemn, situate la sud de Carpați, se aseamănă mult cu locuințele rurale. Pe teritoriul Republicii Moldova bisericile-„săli” au supraviețuit în satele Macareuca (Fig. 6), Medveja ş.a. Planul cruciform poate fi văzut în bisericile din satele Fântâniţa, Hancăuţi, Horodişte (Fig. 7), Vorniceni ş.a., iar planul în formă de triconc – în bisericile din satele Pănăşesti, Văratic ș.a. Bisericile din lemn pot fi fără turnuri, precum și cu turnuri și clopotniță (bisericile din satele Horodişte, Hancăuţi, Hiliuţi ş.a.). Interiorul este adesea pictat cu scene biblice (Fig. 8), iar pereții exteriori pot fi tencuiți și văruiți. Cele mai vechi biserici din lemn din interfluviul Prut-Nistru, care au ajuns până în zilele noastre, datează din secolele XVII–XVIII.
Necesitatea de a proteja frontierele Principatului Moldovei a condus la fondarea sistemului defensiv al țării. Acesta a fost creat la sfârșitul secolului al XIV-lea – începutul secolului al XV-lea cu ajutorul domnilor Petru I Muşatinul, Roman I Muşatinul și Alexandru cel Bun. Perioada domniei lui Ștefan cel Mare şi a fiului său Petru Rareş poate fi numită momentul culminant în domeniul amenajărilor „clasice” de apărare. Acum au fost reconstruite vechile fortificații moștenite de la înaintaşi și au fost edificate altele noi, adaptate artileriei. Punctele de sprijin militar sunt situate pe malurile Nistrului sau în apropierea acestuia, în vecinătatea Prutului, în interiorul țării, mai aproape de Transilvania și pe Dunărea de Jos. În grupul cetăților voievodale de piatră intră Cetatea de Scaun a Sucevei, cetăţile Şcheia, Neamţ, Hotin, Ţeţina, Soroca, Cetatea Albă, Tatarbunar, Cetatea Nouă de lângă Roman şi cetatea lui Iurghici. Sub aspect arhitectural, acestea au fost influenţate de castelele regale şi senioriale din Europa, dar şi de amenajările fortificate bizantine, orientale şi renascentiste. Modelele exterioare preluate de aceste întărituri sunt: modelul cu donjon izolat (cetatea Ţeţina); modelul „castel + donjon” (cetatea Hotin); modelul mixt (combinat) sau de tranziţie între modelul „castel + donjon” şi modelul castral (Cetatea de Scaun a Sucevei ş.a.); modelul castral (cetăţile Şcheia, Neamţ ş.a.); modelul „constantinopolitan” (Cetatea Albă, cetatea Chilia), modelul „reşedinţă fortificată orientală” (citadela de la Orheiul Vechi) (Fig. 9) şi modelul de tip central cu plan circular (cetatea Soroca) (Fig. 10). În cetățile medievale moldovenești semnele și reprezentările apotropaice erau de o importanță deosebită. Aici există cruci, semne solare, rozete, „vârtelniţe”, „stele ale lui David”, pentagrame, „triunghiuri magice”, labirinturi, „triple incinte druidice”, „Golgote”, „Tetraktys-uri” ş.a. Timp de mai multe secole, li s-au atribuit proprietăți magice și protectoare. Decorul, destul de modest, pune în evidenţă măreția și monumentalitatea obiectivelor fortificate. Astăzi pe teritoriul Republicii Moldova pot fi vizitate trei fortificaţii de piatră: cetaţile Soroca şi Bender (Tighina) (Fig. 11), precum şi citadela de la Orheiul Vechi.
Sfârșitul secolului al XIV-lea – prima jumătate a secolului al XVI-lea este „epoca de aur” a arhitecturii religioase moldovenești. Elementele occidentale și orientale se suprapun bazei bizantine, ceea ce duce la crearea unui fenomen arhitectural unic – „sinteza moldovenească”. Tradițiile bizantine combinate cu cele locale, influențele romanice, gotice și slave, precum și experiențele renascentiste și orientale – toate acestea contribuie la apariția unei simbioze care s-a manifestat în arhitectura eclesiastică a Moldovei. Fenomenul în cauză s-a cristalizat sub Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare, fiind perfecționat sub Petru Rareş și Alexandru Lăpuşneanu. În următoarele cinci secole, arhitectura de cult a Moldovei utilizează exemple și elemente apărute în acea perioadă.
„Epocii de aur” îi aparţine şi arhitectura monastică moldovenească. Mănăstirile înălțate de domnii moldoveni sunt împejmuite de ziduri de plan rectanghiular, fiind dotate adesea cu turnuri de flancare. Se pare că acest model vine în Moldova și Țara Românească din Transilvania, unde arhitectura militară era la un nivel foarte înalt. Unele biiserici monahale au trăsături specifice „stilului moldovenesc”: plan în formă de triconc alungit, „bolta moldovenească”, nișe-firide arcuite, friză din nișe mici-ocniţe ş.a. Se observă o legătură clară cu arhitectura Imperiului Bizantin și a slavilor de sud (o combinare între motivul cu trei abside și compoziția planimetrică longitudinală), dar sunt prezente și elementele gotice (ancadramentele portalurilor, ferestrelor și ușilor, cornișele reliefate, contraforţii în trepte ş.a.). Cele mai remarcabile exemple de complexuri monastice moldovenești din acea vreme sunt mănăstirile Humor, Vatra Moldoviţei, Moldoviţa, Voroneţ, Neamț, Probota, Bistriţa, Putna ş.a. Pe teritoriul Republicii Moldova se găseşte mănăstirea medievală Căpriana (secolele XV–XIX) (Fig. 12a, Fig. 12b). Obiectivul său principal, biserica de vară Adormirea Maicii Domnului, dispune de toate caracteristicile bisericilor moldovenești din timpul lui Petru Rareș: plan alungit cu trei abside, gropniţă, turn deasupra naosului, contraforţi în trepte și decor al fațadelor sub formă de nișe-firide. Partea superioară a edificiului de cult a fost reconstruită la începutul secolului al XX-lea de Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni.
Din 1538 până la începutul secolului al XIX-lea Ţara Moldovei se află în sfera de influență a Imperiului Otoman. La fel ca şi Țara Românească, capătă o autonomie specială, dar în mai multe așezări de la Dunăre și Nistru există „raiale” (posturi fortificate – sedii de garnizoane turcești, subordonate direct Porţii). Un „salt arhitectural” din această perioadă îl constituie mănăstirile şi bisericile.
Pe teritoriul Republicii Moldova s-au păstrat mai multe mănăstiri din secolul al XVIII-lea, construite în cele mai bune tradiții ale arhitecturii medievale moldovenești. Prezintă interes biserica mănăstirii Rudi cu plan în formă de triconc și elemente decorative pur moldovenești – firide și ocnițe (Fig. 13). Printre monumentele originale ale arhitecturii medievale se numără mănăstirile Călărăşeuca (Fig. 14), Saharna (Fig. 15), Hârjauca, Curchi (Fig. 16), Hâncu (Fig. 17), Japca (Fig. 18) ș.a. În unele mănăstiri sunt prezente motive „brâncoveneşti”, răspândite în Țara Românească în secolul al XVII-lea în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu.
În ceea ce privește obiectivele de cult, subordonate direct turcilor sau tătarilor, acestea sunt bisericile de piatră semiadâncite în pământ. Pe teritoriul Republicii Moldova, cel mai valoros monument de acest tip este biserica Adormirea Maicii Domnului (secolele XVI–XVIII), construită la Căușeni – centrul olatului tătar din Bugeac (Fig. 19). Partea interioară a zidurilor, bolțile, nișele şi coloanele sale sunt acoperite cu fresce care înfățișează diverse scene biblice. Se știe că aici au lucrat la sfârșitul secolului al XVIII-lea talentații zugravi Stanciul, Radu și Voicul.
În ceea ce privește obiectivele pur militare, acestea sunt cetățile bastionare, construite în secolele XVII–XVIII în anumite puncte strategice ale Principatului Moldovei. Sunt edificate în „raiale” turceşti (Izmail, Chilia, Reni, Akkerman, Palanca, Bender, Hotin), în locurile de staționare a trupelor în timpul războaielor antiotomane de la sfârșitul secolului al XVIII-lea (Chișinău (Cetatea Chişinăului, în https://dialogica.asm.md/multimedia/), Soroca) și în interiorul țării (Zamca).
Ca urmare a războiului ruso-turc din 1806–1812, conform tratatului de pace de la București, teritoriile Moldovei dintre Prut și Nistru, numite ulterior Basarabia, au devenit parte componentă a Imperiului Rus. În prima jumătate a secolului al XIX-lea aici au activat arhitecți, topografi și ingineri militari talentați, precum M. Ozmidov, I. Hartingh, I. Bettini, B. Eitner, A. Melnikov, G. Toricelli, I. Gasquet, F. Boffo, L. Zauşkevici ș.a. Toți au contribuit la crearea imaginii orașului basarabean. Mai multe clădiri publice (clădirile Mitropoliei și Seminarului din Chișinăului ş.a.), edificii religioase (Catedrala din Chișinău, Catedralele din Bender și Bolgrad ş.a.) și locuinţe (casele lui Bartolomeu, Catarji ş.a. din Chișinău, clădirile de locuit din Izmail și Bolgrad ş.a.) au însumat trăsăturile clasicismului rus. Însă, în unele cazuri, putea fi păstrat coloritul național local (biserica Sf. Gheorghe, biserica Înălțării din Chișinău ş.a.). Arhitectul și topograful M. Ozmidov împreună cu inginerul militar I. Hartingh sunt autorii unuia dintre primele planuri generale ale orașului, întocmit în 1817. Ei au elaborat de asemenea proiectele primelor clădiri ale închisorii (1815) şi ale spitalului (1819) (Fig. 20). La insistența Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, la Chișinău se construiesc clădirile Mitropoliei (1814) și ale seminarului teologic (1817) (arhitect arhimandritul Ioanichie). În 1818, la Chișinău a fost amenajată prima grădină publică (astăzi grădina publică „Ștefan cel Mare şi Sfânt”), concepută regulat.
Un reprezentant strălucit al clasicismului rus din prima jumătate a secolului al XIX-lea este profesorul Academiei de Arte din Sankt Petersburg A. Melnikov, autorul proiectelor Catedralei și clopotniței din Chișinău. Plasate pe aceeași axă, aceste obiective au format un ansamblu arhitectural important, a cărui construcție a durat din 1830 până în 1838 (Fig. 21). În 1839 complexul din centrul oraşului a fost întregit cu Arcul de Triumf („Porțile Sfinte”), proiectat de arhitectul L. Zauşkevici (Fig. 22). În spiritul pseudo-goticului și al romantismului sunt realizate biserica luterană (Fig. 23) și penitenciarul-castel din Chişinău (arhitect G. Toricelli) (Fig. 24). Stilul „empire” și-a găsit reflectarea în monumentul dedicat bătăliei de la Cahul, construit în 1849 la Vulcănești după proiectul lui F. Boffo și I. Van-der-Schkruf (Fig. 25). Astfel, în arhitectura Basarabiei a avut loc tranziția de la clasicism la eclecticism, care s-a manifestat pe deplin în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În urbanism domină principiile sistematizării regulate, iar programele arhitecturale se caracterizează prin clasicismul provincial rus, pseudo-gotică, romantism și „empire”.
În 1853 îşi începe activitatea în Basarabia remarcabilul arhitect Alexandru Bernardazzi care, exercitând funcţia de arhitect-şef al orașului Chișinău în anii 1856-1878, era antrenat în proiectarea și construcția diferitor obiecte (Alexandru Bernardazzi. Contribuţii la estetica oraşului Chişinău, în https://dialogica.asm.md/multimedia/). Acest specialist reputat a contribuit la pavarea străzilor şi crearea unui sistem de alimentare cu apă a urbei. A proiectat clădirea pentru pasagerii Căilor Ferate de Sud-Vest (împreună cu H. Lonski), biserica grecească Sf. Pantelimon (Fig. 26), Gimnaziul pentru fete „N. Dadiani”, capela Gimnaziului pentru fete a zemstvei basarabene (Fig. 27), conacul lui Râşcanu-Derojinschi, monumentul funerar al lui Markov ş.a., precum și palatul principelui Manuk-Bey сu un castel de vânătoare la Hâncești (Fig. 28).
În 1886, în grădina publică a Chişinăului a fost inaugurat monumentul vestitului poet rus A. Pușkin, al cărui autor a fost celebrul sculptor A. Opekuşin. În anii 1889–1890 arhitecții K. Gasquet şi V. Ţâganco au supravegheat reconstrucția clădirii Gimnaziului pentru băieţi nr. 1 din Chișinău (astăzi Muzeul Național de Istorie). La sfârșitul secolului al XIX-lea au fost construite următoarele clădiri: Şcoala eparhială pentru fete (arhitect L. Scheidevandt), Adunarea Nobilimii (Fig. 29), Judecătoria ţinutală şi Școală de Vinificație din Basarabia (arhitect H. Lonsky). În 1901 arhitecţii M. Seroţinschi şi K. Gasquet au participat la construcția bisericii de pe lângă Gimnaziul de băieţi nr. 2 din Chișinău. Arhitectul V. Ţâganco este autorul proiectului bisericii Sf. Nicolae, construite pe lângă spitalul zemstvei basarabene în 1901. În 1905, după proiectul său, a fost edificată o pensiune pentru copiii nobililor, iar mai târziu – Gimnaziul de băieţi nr. 3 (astăzi Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice). În 1906, după proiectul lui V. Ţâganco, a fost construită clădirea Muzeului Zoologic (astăzi Muzeul de Etnografie și Istorie Naturală). La începutul anilor 1900 arhitecţii M. Elladi şi A. Bernardazzi au elaborat proiectul Dumei orăşeneşti (astăzi Primăria) (Fig. 30), iar inginerul M. Cekerul-Kuş a proiectat clădirea Băncii orăşeneşti (astăzi Sala cu Orgă) (Fig. 31). Printre numeroasele creaţiuni ale lui Gh. Cupcea se numără Casa Eparhială, realizată în stil ruso-bizantin, a cărei construcție are loc în 1910–1911.
În 1912–1915, după proiectul arhitectului A. Șciusev, în satul Cuhureştii de Sus a fost ridicată o biserică după vechile modele moldovenești. La acea vreme, în unele biserici și mănăstiri influența „stilului moldovenesc” era încă evidentă, dar puteau să apară elemente ale barocului ucrainean sau neoclasice. Arhitecții ansamblurilor mănăstireşti recurg la eclecticism și stilizare, folosind stilul pseudo-rus și cel pseudo-bizantin. Interiorul bisericilor monahale, la fel ca şi „casa mare” a unei locuinţe tradiţionale, este împodobit cu covoare și ţoluri țesute. Edificiile de cult pot păstra anumite trăsături ale arhitecturii medievale moldovenești: ritmul uniform sau complicat de arcade, nișele-firide, conraforţii puternici ş.a. Printre cele mai aspectuoase complexuri monastice din secolul al XIX-lea, aflate pe teritoriul ţării noastre, se numără mănăstirile Frumoasa (Fig. 32), Noul Neamţ (Fig. 33) ş.a.
În 1918 Basarabia a devenit parte componentă a României Mari. În literatura de specialitate există aprecieri contradictorii ale activității constructive din această perioadă, dar, fără îndoială, ea şi-a lăsat amprenta asupra imaginii așezărilor urbane și rurale din Republica Moldova (Arhitectura Chişinăului interbelic, în https://dialogica.asm.md/multimedia/). S-au construit mai multe clădiri în stil „neoromânesc”, cu folosirea elementelor arhitecturii medievale din Moldova și Țara Românească. Acest stil se mai numește „stilul lui Ștefan cel Mare” şi „stilul brâncovenesc”. Cele mai reprezentative exemple ale arhitecturii „neoromâneşti” aparţin orașului Bălți. Aici a fost zidită biserica Sfinţii Apostoli Petru și Pavel (arhitectul A. Ivanov) (Fig. 34), cu acoperișuri înalte și nișe-ocniţe. Catedrala Sf. Constantin și Elena (arhitecți A. Gabrielescu și A. Ivanov) (Fig. 35) este realizată în stilul arhitecturii „brâncoveneşti”. O creație interesantă – analogie a vestitei biserici episcopale a mănăstirii Curţii de Argeș din Țara Românească – este biserica Sf. Cuvioasa Parascheva (arhitect A. Gabrielescu) (Fig. 36), care îmbină armonios trăsăturile arhitecturii munteneşti și moldovenești. Ferestrele înguste înclinate conferă turnurilor un dinamism aparte. Un element al arhitecturii tradiţionale este foişorul cu un acoperiș în patru pante. Din ordinul episcopului Visarion Puiu, a fost construită reședința episcopului de Hotin (arhitecți A. Gabrielescu, N. Mihaescu și R. Mihaescu) (Fig. 37), care oferă o soluție arhitecturală caracteristică stilului „neoromânesc”.
În perioada interbelică au fost proiectate mai multe clădiri de o arhitectură remarcabilă, unele nefiind terminate integral din cauza crizei economice mondiale din anii ’30 ai secolului al XX-lea. Au apărut clădiri realizate în spiritul modernismului românesc (fostul liceu de fete din Tighina, arhitect E.-R. Spirer), funcționalismului european (casa lui V. Cervinschi (Fig. 38), arhitect N. Mertz); Clubul Ofiţerilor, ambele din Chișinău), constructivismului (casa de raport de pe actuala str. Vlaicu Pârcălab, 57 din Chişinău (Fig. 39), arhitecturii „neoromâneşti” (casa lui D. Feodosiu din Chișinău), arhitecturii neoclasice (Palatul Culturii din Chişinău) ş.a. Printre arhitecţii care au activat în Basarabia la acea vreme s-au remarcat N. Mertz (Fig. 40) A. Gabrielescu, A. Ivanov, E.-R. Spirer, Gh. Cupcea, E. Bernardazzi, N. Ţâganco, E. Ocuşco-Alhazova, V. Ulinici, Ţ. Ghingher ş.a.
Al doilea război mondial a provocat dispariția mai multor сlădiri de valoare din zonă. În 1944, după intrarea Armatei Roşii în Basarabia, a fost creată din nou Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, înfiinţată printr-un decret al lui Iosif Stalin în 1940.
La sfârşitul anilor ‘20 ai secolului al XX-lea sistemul dominant în gândirea arhitectural-urbanistică europeană devine funcționalismul. Acest stil, numit „funcționalism” în
Occident, „raționalism” în Italia și „constructivism” în Uniunea Sovietică, se contrapune eclectismului din secolul al XIX-lea. Proporțiile arhitecturale perfecte, lipsa totală de decoruri, raționalismul în soluţionarea problemelor funcționale – acestea sunt principalele caracteristici ale funcționalismului. Un rol important revine betonului armat și metalului. Funcţionalismul refuză utilizarea detaliilor arhitecturale şi decorative costisitoare, faţadele şi interioarele clădirilor fiind „golite” intenţionat.
Înflorirea cultului de personalitate a șefului statului sovietic Iosif Stalin coincide cu prosperarea unei alte orientări arhitecturale. Este vorba de arhitectura „totalitară”, specifică pentru Italia, Germania, România și alte țări europene în secolul al XX-lea. Se caracterizează prin stilul de propagandă și glorificarea puterii centrale. Efectul grandomaniei este evident: centre industriale gigantice, complexuri de locuit uriașe, kilometri de zone verzi, bulevarde largi şi artere de transport cu multe benzi de circulaţie. Adesea se întâlnesc accente arhitecturale „apăsătoare”: clădiri administrative, clădiri rezidențiale de tip „turn”, monumente de mari proporţii ş.a., care concentrează „esența ideologică” a noului sistem. Era totalitară experimentează cu exemple din vocabularul arhitecturii clasice. Este la modă „empire”-ul stalinist. Edificiile de cult îşi pierd rolul urbanistic de odinioară: bisericile orașelor sunt fie demolate, fie „distruse” vizual de clădirile din apropiere. Unele obiective eclesiastice sunt reprofilate în muzee, teatre, depozite, săli de sport, săli de expoziţie ş.a.
În RSSM această perioadă este asociată cu numele celebrului arhitect A. Șciusev (Fig. 41), originar din Chișinău, care a coordonat lucrările de reconstrucţie şi a consultat arhitecții locali în vederea elaborării planului general al capitalei republicii. Printre autorii planurilor de sistematizare a orașelor moldovenești se numără arhitecții R. Kurţ, V. Smirnov, V. Voiţehovschi, V. Alexandrov, P. Ragulin, V. Mednek ș.a.
Pe la mijlocul secolului al XX-lea reconstrucția clădirilor distruse în timpul războiului este terminată. Mai târziu, în republică se construiesc clădiri de locuit „tip” din „seria utilizării repetate”. Trebuie remarcat faptul că la acea vreme arhitectura tipizată este caracteristică pentru întreaga URSS.
Pentru a conferi monumentalitate clădirilor proiectate, arhitecții folosesc diverse detalii din vocabularul clasicismului. Sunt utilizate şi elemente împrumutate din arhitectura populară (coloane sculptate, „foişoare”) sau din arhitectura medievală monumentală (arcade, maşiculi, profile sculpturale, discuri ceramice). Cele mai ilustrative exemple, în acest sens, sunt clădirile Ministerului Industriei Alimentare (Fig. 42) şi o serie de blocuri de locuit de pe strada Lenin (astăzi bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt) (arhitecţi V. Voiţehovschi, P. Borisov), precum și gara feroviară (arhitect L. Ciuprin) (Fig. 43), toate din Chișinău. Aici apar diverse detalii colorate din ceramică și beton, arcade „brâncoveneşti” ş.a. În același timp, pe multe clădiri se pot vedea detalii decorative cu simboluri socialiste: stele cu cinci raze, ciocan și seceră, snopi de grâu, ciorchini de struguri ş.a. Elemente ale stilului „academic” au fost utilizate pe o clădire administrativă pe str. Lenin (arhitect P. Ragulin), Biblioteca republicană „N. Krupskaia” (arhitect A. Ambarţumean) (Fig. 44), clădirea Academiei de Științe a RSSM (arhitect V. Mednek) (Fig. 45), toate din Chişinău, cinematograful „M. Gorki” din Bender ş.a.
Din 1957 în RSSM începe campania de eliminare a exceselor în arhitectură. Aceasta duce, pe de o parte, la reducerea costurilor în construcție, iar, pe de altă parte, la simplificarea fațadelor și „sărăcirea” interioarelor clădirilor. Eforturile de tipizare, unificare și standardizare a blocurilor sunt evidente. În orașele republicii se construiesc case poreclite în popor „hrușciovka” – clădiri inestetice, relativ ieftine, cu apartamente mici, camere de trecere și grupuri sanitare combinate. În termeni cantitativi, rezultatele construcției urbane sunt cu adevărat impresionante. Modelele tipizate sunt utilizate pe scară largă în cazul școlilor, grădinițelor, policlinicilor ş.a. Nu există multe proiecte „tip” pentru clădiri administrative și socio-culturale, dar apar și realizări interesante. La Chișinău se construiesc, ca obiective de unicat, Casa Guvernului (arhitect S. Fridlin) (Fig. 46), cinematograful „Moscova” (arhitect L. Kurennoi), Palatul Sindicatelor (arhitect D. Palatnik), hotelul „Turist” (arhitect R. Bekesevici), complexul comercial „Lumea copiilor” ş.a.
Mai târziu, în anii ‘70 ai secolului al XX-lea, se încearcă înlăturarea unor aspecte mai puţin atrăgătoare ale arhitecturii şi urbanismului „de bandă”. Acum există un anumit interes pentru latura estetică. Arhitecții, în măsura în care le permite „arhitectura sovietică”, se străduiesc să ridice nivelul arhitectural și artistic al construcţiei.
Anii ‘70–80 ai secolului al XX-lea se caracterizează prin căutări în domeniul arhitecturii. În RSSM clădiri aspectuoase apar la Chișinău, Tiraspol, Bălți, Leova, Cahul, Dubăsari, Camenca, Vulcănești ș.a Printre obiectivele comerciale se evidenţiază magazinul „Unic” din Chișinău (arhitecți M. Orlov, V. Lepski, A. Varşover), centrele comerciale din Bender, Tiraspol, Anenii Noi, Ocnița ş.a. Soluții arhitecturale interesante sunt oferite de hotelurile „Inturist”, „Cosmos” (Fig. 47) și „Codru” din Chișinău, hotelurile din Tiraspol, Bender ş.a.
La Chișinău merită de menţionat Palatul „Octombrie” (arhitect S. Fridlin) (Fig. 48), clădirea Teatrului de Operă și Balet de Stat din Moldova (arhitecţi A. Kurenkov, A. Gorşkov) (Fig. 49), Circul (arhitecți S. Şoihet, A. Chiricenco) (Fig. 50), clădirea Comitetului orășenesc al Partidului Comunist din RSSM (arhitect G. Solominov) (Fig. 51), Palatul Prieteniei (arhitecți I. Zagoreţki, A. Șevțov, M. Orlov) (Fig. 52), clădirea Comitetului Central al Partidului Comunist din RSSM, astăzi sediul Parlamentului Republicii Moldova (arhitecţi A Cerdanţev, G. Bosenco) (Fig. 53), clădirea Sovietului Suprem al RSSM, astăzi palatul Președinției Republicii Moldova (arhitecți Iu. Tumanean, A. Zalţman, V. Iavorschi) (Fig. 54), Palatul Pionierilor (arhitecți V. Sumişevschi, A. Mitiunin, V. Severinov) ş.a. Prezintă interes cinematograful „Tiras” din Tiraspol (arhitect V. Sumişevschi), clădirea comitetului raional al Partidului Comunist din RSSM din Ungheni (arhitectul V. Sumişevschi), oficiile stării civile din Râscani și Drochia ș.a. Se acordă atenție construcţiei și amenajării noilor parcuri și piețe, precum și a zonelor de agrement. Se desfășoară lucrări de restaurare. Arhitectura tradiţională există doar în mediul rural, unde se mai păstrează vechile tradiții. Dar și aici schimbările aduse de perioada construcției tipizate în masă sunt deja vizibile.
Sub aspect cantitativ, realizările constructive din anii 1944–1991 au rămas neîntrecute în decursul întregii istorii a Moldovei.
La 27 august 1991 Republica Moldova a fost proclamată stat suveran, independent și democratic. Această dată marchează începutul unei perioade noi în istoria arhitecturii moldoveneşti din stânga Prutului.
Acum arhitectura se distanţează de la construcția tipizată în masă – începe era construcției individuale. În microraioane apar noi dotări de deservire socială și de consum, magazine ş.a. Aceste construcţii „restabilesc” scara umană care s-a pierdut în orașe în perioada anterioară. Cartierele „tip” capătă un aspect înnoit datorită incluziunilor sub formă de volume originale și elemente de amenajare a teritoriului. Starea de lucruri se ameliorează în domeniul arhitecturii bisericeşti. Obiectivele religioase distruse anterior (clopotnița de pe lângă Catedrala din Chișinău) sunt reconstruite, iar bisericile existente – restaurate. Se proiectează și se edifică altele noi (biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, biserica Învierii Domnului, biserica Sf. Ioan Botezătorul, toate din Chişinău, biserica de vară de la mănăstirea Hâncu (arhitect S. Homa) (Fig. 55) ş.a.).
Totuşi, ascensiunea gândirii arhitecturale poate fi observată mai mult în capitală și în marile orașe ale republicii. În așezările urbane mici și mijlocii se edifică, în special, biserici, dotări și clădiri de locuit. Excepția este orașul Râbniţa unde, cu sprijinul Combinatului Metalurgic, a fost finalizată construcția unui microraion nou, proiectat anterior pe malul Nistrului. Este o reminiscenţă a construcției tipizate, cu toate trăsăturile specifice perioadei sovietice.
Arhitecții moldoveni realizează şi obiective de unicat. La Chișinău acestea sunt clădirile băncilor: noi („Moldincombank” ş.a.) sau reconstruite („Victoriabank”, „Eurocreditbank”, „Agroindbank”, „Banca Turco-Română” ş.a.), hoteluri („Leogrand”, „Vila Verde” etc.), clădiri ale unor companii mari („ASITO”, „Union Fenosa” ş.a.), clădiri administrative (Centru Internaţional de Bussines „Skytower” (Fig. 56), Centrul de bussines „Atrium” (Fig. 57) ş.a.), centre de agrement („Lukoil”, „Soho”, „Niagara”, ş.a.), centre comerciale („Sun City”, „Jumbo”, „Metro”, „Malldova” (Fig. 58), „Plaza” ş.a.), instituții de învățământ (ULIM, Institutul Național de Educație Fizică și Sport), restaurante, cafenele (McDonald's ş.a.), pieţe comerciale acoperite („Uno” ş.a.), stadioane (stadionul „Zimbru” ş.a.), ansambluri rezidențiale, biblioteci ş.a. La Tiraspol este pus în funcțiune complexul sportiv „Sheriff” (Fig. 59). În această perioadă s-au remarcat arhitecţii Gh. Telpiz, A. Gordeev, A. Şolda, S. Homa, V. Modârcă, M. Eremciuc, V. Colot, I. Apostol, M. Kareţki, N. Zaporojan, T. Zaicenco ş.a.
Astăzi obiectivele arhitecturale moldovenești se raliază la standarde europene. Apar construcţii din metal, beton și sticlă, precum și din diverse materiale polimerice. Însă clădirile noi nu se integrează întotdeauna armonios în ambianţa urbană istorică (Fig. 60). Gama de stiluri este suficient de largă – de la postmodernism şi „hi-tech” până la eclectică. Uneori se pot vedea elemente împrumutate din arhitectură tradiţională („foişoare”, galerii cu coloane, acoperişuri în pante ş.a.), arhitectura mănăstirilor, bisericilor și cetăţilor medievale (turnuri, cornișe în formă de maşiculi, ferestre-ambrazuri ş.a.).
În ceea ce privește trăsăturile naționale, acestea se manifestă în forme retrospective în arhitectura locuinţelor. Stilul „pseudo-național” este utizat în cazul unor restaurante, cafenele, hoteluri și case de odihnă, situate de-a lungul arterelor importante. Specificul național este păstrat, în special, în casele rurale și edificiile religioase noi, care imită, când mai reuşit, când mai puţin reuşit vestitele biserici moldovenești din epoca lui Ștefan cel Mare și Petru Rareș.
Căutările unei identităţi arhitecturale locale continuă.
Mem. cor. al AȘM, dr. hab. în studiul artelor Mariana ŞLAPAC
Dr. în studiul artelor și culturologie Alla CEASTINA
