- 1676
POLITICA EXTERNĂ ȘI INTEGRAREA EUROPEANĂ
Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova adoptată de Parlament la 27 august 1991, reprezintă prin conţinut un document de o încărcătură și valoare istorică deosebită, prin intermediul căruia s-au trasat obiectivele strategice de politică internă şi de politică externă, care urmau să fie implementate în scopul edificării statului suveran, independent şi democratic. Declarația adoptată cu majoritate absolură, a circumscris Republica Moldova geopolitic și cultural-civilizațional în arealul european, iar integrarea europeană reprezintă expresie a opțiunii strategice asumate. Republica Moldova este un stat european din punct de vedere geopolitic și cultural-civilizațional, realizarea integrării europene și a vocației europene a poporului său alcătuiesc două componente ale interesului național.
1. POLITICA EXTERNĂ
Obiectivele strategice de politică externă expuse în Declarația de Independență includ trei blocuri mari de acţiuni: 1) delimitarea de Uniunea Sovietică şi stabilirea relaţiilor bilaterale pe orizontală; 2) obţinerea recunoaşterii internaţionale şi stabilirea relaţiilor diplomatice cu statele lumii în baza normelor de drept internaţional şi practicilor existente în domeniu; 3) admiterea în calitate de membru cu drepturi depline în structurile internaționale şi participarea la procesele de cooperare prin organizaţii şi instituţii internaţionale.
Acțiunile de recunoaștere internațională a independenței de stat s-au materializat pe coordonatele bilaterală (România și Georgia sunt primele state care se înscriu în lista celor care au recunoscut noul stat independent) și multilaterală (semnarea, la 21 decembrie 1991, a Protocolului de aderare la Comunitatea Statelor Independente, acceptarea ca membru cu drepturi depline de Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa la 30 ianuarie 1992, semnarea Actului Final de la Helsinki la 26 februarie 1992, culminând cu obținerea prin vot unanim, la 2 martie 1992, a calității de membru plenipotențiar al Organizaţiei Naţiunilor Unite).
Cadrul constituțional. Luând că bază principiul separării și colaborării puterilor (art. 6), Constituția Republicii Moldova definește atribuțiile structurilor supreme de stat ce țin de domeniul politicii externe: Parlamentul aprobă direcțiile principale ale politicii interne și externe (art. 66 lit.d), iar Guvernul asigură realizarea lor (art. 96 (1)), conducându-se de programul său de activitate acceptat de legislativ (art. 96 (2)); șeful statului poartă tratative și participă la negocieri, încheie tratate internaționale în numele Republicii Moldova și le prezintă Parlamentului spre ratificare (art. 86 (1)), la propunerea Guvernului acreditează și recheamă reprezentanții diplomatici ai Republicii Moldova, aprobă înființarea, desființarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice (art. 86 (2)), primește scrisorile de acreditare și de rechemare ale reprezentanților diplomatici ai altor state în Republica Moldova (art. 86 (3)). Prin art. 11 (1) Republica Moldova proclamă neutralitatea sa permanentă, iar potrivit art. 11 (2), nu admite dislocarea de trupe militare străine pe teritoriul său.
Interesul național – factor determinant al priorităților de politică internă și de politică externă. Declararea suveranității la 23 iunie 1990 și a independenței la 27 august 1991 a presupus în mod expres formularea intereselor naționale, definind prioritățile strategice de dezvoltare și solicitând mobilizarea eforturilor politice și social-economice pentru realizarea lor (necesitate care nu a fost încă realizată plenar). Interesul național reprezintă un ansamblu de factori determinanți ai priorităților strategice de dezvoltare a societății și a statului, comportând o încărcătură valorică edificatoare și constituind un indicator al capacităților de a propune și a soluționa obiective directoare prin politica internă și politica externă.
Interesele naționale ale Republicii Moldova sunt: 1) garantarea și asigurarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului; 2) dezvoltarea liberă a economiei multisectoriale, funcțională de piață, asigurarea bunăstării materiale și a unui nivel decent de viață tuturor cetățenilor în baza tehnologiilor informaționale prin edificarea unei societăți inovaționale; 3) asigurarea existenței statului suveran, independent, unitar și indivizibil; 4) edificarea statului de drept, promovarea democrației pluraliste reprezentative și participative, depolitizarea și dezoligarhizarea instituțiilor de stat, contracararea eficientă a corupției și consolidarea societății civile; 5) modernizarea prin dezvoltare democratică a statului și societății, fortificarea societății civile; 6) integrarea europeană și euroatlantică; 7) refacerea spirituală, restabilirea conștiinței naționale și afirmarea vocației europene a poporului Republicii Moldova; 8) asigurarea securității naționale.
Cooperarea la nivelurile bilateral și multilateral reprezintă un mecanism eficient și fezabil de realizare a intereselor naționale, domeniile principale de colaborare fiind de caracter politic, comercial-economic și energetic, investițional și de mediu, cultural, educațional și de cercetare.
Cooperarea bilaterală. Cooperarea interstatală este ilustrată prin reliefarea relațiilor cu România și Ucraina (țări vecine), Federația Rusă și Statele Unite ale Americii (parteneri strategici).
Relațiile bilaterale au cunoscut dinamizare, dar și recul, în funcție de diferiți factori, printre care se înscriu opțiunile geopolitice și prioritățile de dezvoltare ale guvernărilor din Republica Moldova, obiectivele și stările de spirit ale conducerii țărilor străine.
Relațiile cu România s-au extins și s-au aprofundat gradual, suportul acordat de România fiind edificator și vizează asistența multilaterală în apropierea europeană a Republicii Moldova. Însă calitatea relațiilor este afectată de potențialul nevalorificat privind volumul comerțului și investițiilor directe, implementarea unor proiecte de infrastructură și conectarea la sisteme de aprovizionare cu agenți energetici. Nu este un obstacol în aprofundarea raporturilor bilaterale lipsa unui tratat politic de bază, România a recunoscut independența de stat a Republicii Moldova și a stabilit relații diplomatice, rămânând principalul partener strategic, iar semnarea unui acord de parteneriat european se dovedește a fi în măsură să contribuie la accelerarea apropierii integrării europene a Republicii Moldova;
Relațiile cu Ucraina sunt reglementate prin Tratatul de bună vecinătate, prietenie și colaborare (semnat la 23 octombrie 1992, în vigoare din 5 ianuarie 1997), urmărindu-se crearea cadrului menit să asigure promovarea unor raporturi de amiciție și bună vecinătate. Însă relațiile dintre părți au rămas departe de obiectivele preconizate, fiind marcate de unele probleme, precum demarcarea și delimitarea frontierei, statutul proprietăților Republicii Moldova pe teritoriul Ucrainei, exploatarea acvatică a râului Nistru în scop energetic (în trecut și conflictul din raioanele de est ale Republicii Moldova).
Relansarea raporturilor bilaterale se produce în cadrul eforturilor comune de apropiere europeană, prin crearea unor trilaterale de cooperare în realizarea parcursului european, incluzând și Georgia. În urma invaziei Federației Ruse în Ucraina demarată în martie 2014 și culminând cu 24 februarie 2022, relațiile dintre cele două state s-au schimbat substanțial: Republica Moldova a acordat tot suportul pentru susținerea suveranității și independenței de stat a Ucrainei și protecției social-economice a poporului ucrainean, inclusiv celor refugiați (în Republica Moldova). Alt aspect edificator ține de depunerea cererilor în vederea obținerii statutului de țară-candidat de către Ucraina (28 februarie 2022) și Republica Moldova (3 marie 2022), ambele state fiind cuplate în procesul de negocieri cu Uniunea Europeană. Relațiile dintre cele două țări s-au aprofundat și s-au extins atât în contextul agresiunii, dar și atacurilor de tip hibrid ale Federației Ruse, cât și prin parcursul european.
Relațiile cu Federația Rusă sunt reglementate prin Tratatul de prietenie și cooperare (semnat la 19 noiembrie 2001, prelungit la 21 noiembrie 2011 și la 17 noiembrie 2021). Acordul a fixat cadrul de dezvoltare a relațiilor bilaterale, principiile și obiectivele cooperării, a stabilit rolul de mediator și garant al Federației Ruse în reglementarea politică a conflictului din raioanele de est ale Republicii Moldova, dar fără a face referință la staționarea ilegală a forțelor militare rusești pe teritoriul său suveran. Acordul n-a îmbunătățit cardinal relațiile dintre părți, acestea s-au înrăutățit deseori din cauza embargourilor și interdicțiilor impuse Republicii Moldova, care continuă să aspire la un tratament în calitate de partener egal. Actul de agresiune al Federație Ruse împotriva Ucrainei a fost un catalizator al îndepărtării Republicii Moldova de spațiul controlat de Rusia, care a demonstrat că țările din Comunitatea Statelor Independente nu beneficiază de tratament egal, la care aspiră.
La 2 aprilie 2026, Parlamentul Republicii Moldova a demarat procedura de denunțare a documentelor constituante ale Comunității Statelor Intependente. Mai multe acte adoptate în cadrul acestei organizații au fost denunțate anterior, începând din anul 2024, dat fiind că unele și-au pierdut din actualitate, nu corespund intereselor Republicii Moldova sau că este firească denunțarea în contextul parcursului european. Totodată, unele acte rămân în vigoare, deoarece corespund intereselor Republicii Moldova, inclusiv Acordul de Liber Schimb în cadrul CSI din 21 octombrie 2011. În urma prezentării notificărilor Republica Moldova v-a părăsi CSI în 2027.
Relațiile cu Statele Unite ale Americii sunt reglementate prin mai multe acorduri, cum ar fi: cu privire la relațiile comerciale (din 19 iunie 1992); cu privire la stimularea investițiilor (din 19 iunie 1992); cu privire la încurajarea și protecția investițiilor (din 21 aprilie 1993). Dialogul politic dintre părți s-a caracterizat prin lipsă de coerență, dinamica evoluției relațiilor bilaterale a cunoscut o stabilitate relativă la nivelul critic, parteneriatul care s-a dorit a fi „privilegiat” a rămas inexistent, exprimat prin volumul relativ modest al schimburilor comerciale, interesul scăzut al investitorilor americani, mai ales, din cauza atmosferei investiționale considerate nefavorabile. Aprofundarea și extinderea relațiilor dintre părți rămâne o oportunitate de valorificat prin trecere de la dialogul strategic la parteneriatul strategic.
Cooperarea multilaterală. Cooperarea multilaterală este elucidată prin analiza relațiilor Republicii Moldova cu Organizația Națiunilor Unite, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, Consiliul Europei și Uniunea Europeană.
Relațiile cu Organizația Națiunilor Unite sunt considerate a fi prioritare, aderarea la această instituție reprezintă mecanismul determinant în asigurarea recunoașterii internaționale. Republica Moldova susține necondiționat recomandările Consiliului de Securitate în combaterea terorismului internațional, participă la realizarea misiunilor de menținere a păcii și, în același timp, beneficiază de experiența și resursele instituțiilor specializate (Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură). Prin implementarea programelor de asistență, ONU contribuie la consolidarea democrației, dezvoltarea sectorului privat, protecția drepturilor copilului, promovarea reformelor în domeniul asigurării sănătății. Republica Moldova a atenționat, începând cu anul 1994, asupra problemei separatismului ca fiind unul din pericolele majore pentru integritatea și suveranitatea statelor, iar în 2008 Adunarea Generală a ONU a votat o rezoluție în vederea evacuării prezenței militare a Federației Ruse de pe teritoriul său suveran.
Relațiile cu Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (până în 1994 Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa) denotă că Republica Moldova s-a angajat în edificarea statului de drept, liber și democratic, asigurarea securității realizându-se prin deschidere spre conlucrarea internațională și integrarea în structurile europene. Activitatea Misiunii OSCE în Republica Moldova (înființată la 4 februarie 1993), se înscrie într-un spectru extins de direcții: libertatea mass-mediei, drepturile omului și democratizarea societății, combaterea traficului de ființe umane, monitorizarea alegerilor de toate nivelurile. Un rol deosebit este atribuit medierii și identificării soluțiilor pentru rezolvarea conflictului din raioanele de est ale Republicii Moldova, dar care rămâne un obiectiv de valorificat. Cooperarea dintre părți se caracterizează printr-un nivel relativ modest, inclusiv din cauza potențialului de care dispune OSCE.
Aderând la Consiliul Europei (13 iulie 1995), Republica Moldova a urmărit să beneficieze de sprijin pentru a edifica statul de drept și societatea deschisă, a asigura și garanta drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Republica Moldova a ratificat mai multe instrumente juridice de primă importanță ale Consiliului, precum: Convenția europeană privind drepturile și libertățile fundamentale ale omului (12 septembrie 1997); Carta europeană a autonomiei locale (2 octombrie 1997); Convenția europeană pentru prevenirea torturii și a pedepselor și tratamentelor inumane sau degradante (2 octombrie 1997); Carta socială europeană (8 noiembrie 2001). Totuși, Republica Moldova continuă să se afle sub incidența monitorizării aplicate din data admiterii, fapt ce denotă restanțe la capitolele capacitatea de funcționalitate a instituțiilor puterii de stat, descentralizarea și independența mass-mediei, reforma sistemului de justiție și contracararea corupției. Însă, datorită eforturilor Consiliului Europei, exercitate de Adunarea Parlamentară și de Secretarii Generali, în Republica Moldova au fost realizate unele acțiuni cu caracter democratic, precum înregistrarea Mitropoliei Basarabiei și deetatizarea mass-mediei. Republica Moldova urmează să depună eforturi pentru a ieși de sub monitorizare, inclusiv în contextul valorificării parcursului european;
Republica Moldova a subscris, la 16 martie 1994, la Programul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord Parteneriatul pentru Pace care, prin caracterul său, a părăsit cadrul îngust sectorial și a devenit unul extins, polivalent, în sensul că se exprimă prin angajamente asumate de reforma democratică nu doar a sectorului național de securitate și apărare, ci și a mai multor instituții și politici de stat. Planurile Individuale de Acțiuni ale Parteneriatului conțin prevederi de reformă democratică, relevanța lor constă în reluarea cu alt text a criteriilor de preaderare la Uniunea Europeană, regăsindu-se și componenta economică: în conținutul Planurilor de Acțiuni este trasată opțiunea de integrare europeană a Republicii Moldova, implementarea fiind concepută ca un mecanism important de modernizare și preparare a condițiilor necesare pentru apropierea integrării europene. Integrarea euroatlantică a Republicii Moldova nu se află pe agenda zilei, dar parteneriatul euroatlantic rămâne o oportunitate sustenabilă de valorificat, incluzând dimensiunile politică, militară și nemilitară (cercetare-inovare, de mediu). Organizația Tratatului Atlanticului de Nord recunoaște necondiționat statutul de neutralitate autoproclamat de către Republica Moldova, fapt care nu reprezintă un impediment în menținerea unor relații de parteneriat dintre cele două părți.
2. INTEGRAREA EUROPEANĂ
Relațiile cu Uniunea Europeană abordate sub aspect politico-juridic includ patru etape, în calitate de linii de demarcațiune servind Acordul de Parteneriat și Cooperare (semnat la 28 noiembrie 1994, în vigoare din 1 iulie 1998), care a stabilit reperele instituționale de angajare și dezvoltare a raporturilor dintre părți, Acordul de Asociere (semnat la 27 iunie 2014, în vigoare plenar din 1 iulie 2017), ridicând cadrul politico-juridic al relațiilor pe o treaptă calitativ nouă, Hotărârea din 23 iunie 2022 privind atribuirea Republicii Moldova a statutului de țară candidat a Uniunii Europene.
Prima perioadă 1991–1994 nu prezintă în sine altceva decât căutări de precizare a pozițiilor și de identificare a cadrului politico-juridic de inițiere a dialogului dintre părți. Fiind iniţiat la începutul anului 1994, dialogul politic nu s-a bucurat nici de permanenţă şi nici de consecutivitate, principalele cauze fiind: Republica Moldova n-a ştiut cum şi nici n-a putut să se impună pentru a fi inclusă în lista de priorităţi ale Uniunii Europene datorită lipsei unor forţe politice proeuropene eficiente, consecvente și puternice în interior, cu susținere electorală largă, care s-ar fi identificat cu integrarea europeană; incertitudinea cursului politic promovat de către guvernările din Republica Moldova atât în interior, cât şi în exterior, exprimată prin calitatea precară a reformelor şi prin turnuri care au insuflat neîncredere; chiar dacă Uniunea Europeană permanent a anunţat abordarea diferenţiată a statelor din spaţiul ex-sovietic luând ca bază capacităţile fiecăruia în parte, totuşi, acestea au fost tratate ca un segment integru de influenţă şi de interes geopolitic al Federaţiei Ruse, cel puțin până la sfârțitul anului 2013 și începutul anului 2014.
Perioada a doua, incluzând anii 1994–2014, demarează prin semnarea Acordului de Parteneriat şi Cooperare (28 noiembrie 1994), intrat în vigoare la 1 iulie 1998, care a instituţionalizat relaţiile dintre părţi, ridicându-le la nivelul de parteneriat şi ancorându-le pe valori democratice şi un cadru politico-juridic mai avansat. Acordul a consacrat Republicii Moldova calitatea de partener direct al Uniunii Europene şi a oferit baza normativă pentru angajarea unui dialog pe multiple planuri, însă nu conţine o finalitate politică clară în sensul asigurării integrării europene. Republica Moldova este circumscrisă în plan geopolitic unui spaţiu faţă de care Uniunea Europeană n-a fost pregătită să abordeze o strategie integraţionistă, reiterăm, până la evenimentele din Ucraina din anul 2013. Semnificaţia Acordului de Parteneriat și Cooperare constă în stabilirea relaţiilor de parteneriat pe orizontală, acest document le instituţionalizează şi trasează domeniile de cooperare, dar fără a conţine o finalitate bine definită şi a determina perspectivele de „integrare treptată în Uniunea Europeană”.
Republica Moldova a întârziat foarte mult în demararea procesului de apropiere de Uniunea Europeană, limitându-se, mai degrabă, la o retorică neconcretizată și neașezată pe un suport real. În opinia noastră, este o întârziere de circa 20-25 de ani în materia apropierii și realizării integrării europene (pentru comparaţie: la 30 martie 1998 cinci ţări din „primul val” nominalizat pentru extindere demarase negocieri pe marginea acquis-ului comunitar de integrare în Uniunea Europeană).
Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est a fost considerat, cu o doză de exagerare, drept un mecanism important de preparare a potenţialilor candidaţi pentru aderare la Uniunea Europeană, supoziţie fondată pe articolul 20 al Pactului: Uniunea Europeană apropie regiunea de perspectiva unei depline integrări a acestor ţări în structurile sale, pe când în cazul celor care n-au încheiat acorduri de asociere, aceasta se va realiza printr-un nou tip de relaţie contractuală. Pentru Republica Moldova, acceptată în Pact la 28 iunie 2001, a fost foarte important să beneficieze de fondurile de stabilizare, fiind identificate 21 de domenii de interes prioritar. Însă cu mult mai esenţială se dovedea a fi tentativa de a se include în alt spaţiu, situat geopolitic şi conceptual mai aproape de Uniunea Europeană.
Însă Republica Moldova n-a putut fructifica deplin și decisiv oportunităţile apărute, dificultăţile fiind de caracter intern (instabilitatea și capacitatea redusă de funcționalitate a instituţiilor democratice, disfuncţionalităţi de comunicare între ramurile puterii de stat, managementul ineficient al resurselor umane, corupția endemică, lipsa unei economii funcţionale de piaţă, mediul ostil pentru investitori străini, concurenţa neloială, migrația în masă, restanţe serioase la capitolele ajustarea cadrului normativ şi libertatea mass-mediei, asigurarea drepturilor omului, absenţa unei orientări proeuropene foarte bine conturate, plenar asumate şi susţinute prin acţiuni concrete). Dificultățile se dovedesc şi de provenienţă externă, fiind de factură conceptuală (Republica Moldova n-a intrat în calculele iniţiale ale autorilor Pactului), geopolitică (apartenenţa la Comunitatea Statelor Independente, plasarea în sfera de influenţă şi interese geopolitice a Federaţiei Ruse) şi instituţională (subdiviziunea din cadrul Direcţiei Generale 1A a Comisiei Europene, abilitată cu gestionarea relaţiilor cu Republica Moldova, este responsabilă în acelaşi timp de raporturile cu Federația Rusă, Ucraina şi Belarus). Insuccesul major înregistrat este că prin participarea la acest proiect, Republica Moldova n-a izbutit să semneze un acord de asociere și de stabilizare.
Perspectivele de integrare europeană a Republicii Moldova au fost diminuate prin lansarea în anul 2002 a Politicii Europene de Vecinătate, exprimată prin planuri bilaterale de acţiuni care stabilesc agenda reformelor pe termen scurt şi mediu. Astfel, țările vecine fiind supuse europenizării, dispun de posibilitatea de a se apropia de Uniunea Europeană, dar fără a avea acces la instituţiile europene şi de a obţine calitatea de stat membru.
Fiind semnat la 22 februarie 2005, Planul de Acţiuni Uniunea Europeană – Moldova este un document politic menit să suplimenteze Acordul de Parteneriat și Cooperare, care rămânea baza validă pentru cooperare. Planul a contribuit la angajarea mai vizibilă şi mai participativă a Uniunii Europene în Republica Moldova: numirea Reprezentantului Special pentru Republica Moldova (martie 2005), instituirea Misiunii de Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina (noiembrie 2005). Prin urmare, Planul de Acțiuni a actualizat dialogul dintre părţi şi a extins într-o anumită măsură oportunităţile de cooperare, plasând Republica Moldova într-o perspectivă geopolitică ancorată pe conceptele de vecinătate şi proximitate europeană, sprijinind participarea în Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est.
Lansarea Parteneriatului Estic la 7 mai 2009 a urmărit identificarea în fapt a unor capacităţi noi de aprofundare a relaţiilor dintre părţi prin extinderea domeniilor cooperării atât pe bilaterală, cât şi la nivel multilateral, realizată în baza „principiilor implicării comune, diferenţierii şi condiţionalităţii”. Domeniile principale de cooperare sunt structurate pe patru platforme tematice: democraţia, buna guvernare şi stabilitatea; integrarea economică şi convergenţa cu politicile comunitare; contactele interumane; securitatea energetică. Acest mecanism de finanţare şi de asistenţă din partea Uniunii Europene conţine două neajunsuri substanţiale: circumscrie Republica Moldova în spaţiul postsovietic şi nu prevede o finalitate politică certă, incluzând state cu diferite opțiuni privind relațiile cu Uniunea Europeană.
Uniunea Europeană a pus accentul pe dimensiunea multilaterală a cooperării, acest areal fiind solicitat să formeze un spațiu de stabilitate la frontierele sale estice prin propunerea unui format nou de colaborare, exprimat prin programe sustenabile de reformă democratică. În realitate, această inițiativă n-a impulsionat cooperarea între statele postsovietice, fiecare preferând să negocieze într-un mod direct și de unul singur cu Uniunea Europeană pe marginea problemelor sale, din cauza că prioritățile strategice și obiectivele urmărite se dovedeau a fi diferite, chiar dacă am putea identifica un substrat comun – modernizarea social-economică și politico-juridică. Republica Moldova a încercat să obțină mult mai mult, considerând că Uniunea Europeană poate să-i acorde asistența necesară pentru realizarea proceselor complexe de modernizare, având ca suport de referință criteriile de preaderare și prevederile acquis-ului comunitar. Vom sublinia că, deși conține mai multe carențe, Parteneriatul Estic trebuie tratat ca pe o etapă importantă în realizarea parcursului european al Republicii Moldova.
Relaţiile dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, fiind reglementate prin Acordul de Parteneriat și Cooperare, au evoluat lent şi s-au caracterizat printr-un grad relativ redus de intensitate şi constanţă. Integrarea europeană a Republicii Moldova nu poate fi realizată prin Politica Europeană de Vecinătate, care se dovedeşte a fi un instrument de promovare a „integrării regionale în afara hotarelor Uniunii Europene”, dar nu de preaderare, fiindcă se referă la diferite cadre instituțional-juridice.
Perioada a treia, 2014–2022, demarează prin semnarea Acordului de Asociere, acesta incluzând prin Titlul V Acordul de Liber Schimb Comprehensiv și Aprofundat. Acordul de Asociere a substituit Acordul de Parteneriat și Cooperare, a cărui valabilitate expirase la 1 iulie 2008, dar prelungit anual în condițiile că părțile nu exprimau obiecțiuni. Acordul de Asociere imprimă relațiilor politico-juridice dintre cele două părți un cadru politico-juridic calitativ nou, înregimentând 7 titluri: Principii generale; Dialogul politic și reforma, cooperarea în domeniul politicii externe și de securitate; Justiție, libertate și securitate; Cooperarea în sectorul economic și alte sectoare; Comerțul și aspecte legate de comerț; Asistența financiară și prevederi privind combaterea fraudelor și controlul; Dispoziții instituționale, generale și finale.
Acordul a instituționalizat asocierea între Uniunea Europeană și statele membre, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte, a cărei obiective constau, potrivit art. 1, în promovarea asocierii politice și integrării economice prin creșterea participării Republicii Moldova la politicile, programele și agențiile europene; fortificarea cadrului politic de dialog consolidat în domeniile de interes comun; consolidarea democrației și stabilității politice, economice și instituționale; promovarea, păstrarea și consolidarea păcii și stabilității pe dimensiunea regională și cea internațională; susținerea și sporirea gradului de cooperare în domeniul justiției, libertății și securității pentru consolidarea statului de drept, respectării drepturilor și libertăților fundamentale, a mobilității și contactelor interumane; susținerea eforturilor Republicii Moldova în dezvoltarea potențialului economic prin cooperarea internațională și armonizarea legislației sale la standardele comunitare; crearea condițiilor favorabile pentru integrarea graduală a Republicii Moldova pe piața internă a Uniunii Europene prin formarea zonei de liber schimb în conformitate cu drepturile și obligațiunile care decurg din calitatea sa de membru al Organizației Mondiale a Comerțului.
Dialogul politic dintre părți în domeniile de interes comun, potrivit prevederilor articolului 3, urmărește aprofundarea asocierii politice, respectarea și promovarea principiilor suveranității și independenței, integrității teritoriale și inviolabilității frontierelor, supremației legii și bunei guvernări, consolidarea cooperării în materia securității și apărării, gestiunii crizelor și abordării provocărilor de nivel global și regional pe baza multilateralismului efectiv. Părțile au convenit, prin articolul 7, asupra „participării posibile a Republicii Moldova în operațiunile civile și militare de gestionare a situațiilor de criză conduse de Uniunea Europeană”, însă aceste prevederi nu contravin statutului de neutralitate a Republicii Moldova, din cauza că Uniunea Europeană nu este prin caracter o organizație politico-militară și desfășoară numai operațiuni postconflict, de menținere a păcii, iar Acordul de Asociere nu înseamnă integrare politică și nici nu conține calitatea de stat candidat. Conform articolului 8, părțile au reiterat angajamentul de a identifica o soluție durabilă a conflictului din raioanele de est, cu respectarea deplină a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova și de a facilita în comun reabilitarea postconflict, această problemă rămânând, până la rezolvarea definitivă și fără a aduce atingere formatului stabilit de negocieri, pe agenda dialogului și cooperării, atât în relațiile mutuale, cât și într-un cadru mai extins, incluzând actorii internaționali interesați. Articolul 462 a admis începutul aplicării Acordului de Asociere sau a Titlului V ca parte integrantă a Acordului în zonele din Republica Moldova, asupra cărora Guvernul nu exercită un control efectiv, numai după ce Republica Moldova va asigura implementarea și aplicarea completă în totalitate sau în parte. În această ordine de idei, Acordul de Asociere nu se dovedește a fi un impediment în calea restabilirii integrității teritoriale a Republicii Moldova, ci din contra, permite agenților economici din stânga Nistrului să beneficieze de un regim favorabil în raport cu zona de liber schimb.
Altă problemă de semnificație deosebită și edificatoare pentru realizarea parcursului european ține de reforma internă, care, în conformitate cu articolul 4, se rezumă la cooperarea pentru dezvoltarea, consolidarea și sporirea stabilității și eficacității instituțiilor democratice și statului de drept; asigurarea respectării drepturilor și libertăților omului; realizarea progreselor în reformarea sistemului judiciar și cadrului legal pentru asigurarea independenței și consolidării capacității sale, garantarea imparțialității și a eficacității organelor de drept; continuarea reformei administrației publice, dezvoltarea serviciului public responsabil, eficient, transparent și profesionist; asigurarea eficacității în lupta contra corupției, inclusiv prin aplicarea instrumentelor legale internaționale relevante.
Cadrul instituțional al dialogului și cooperării prevede înființarea unor structuri: Consiliul de Asociere, format din membri ai Consiliului Uniunii Europene și Comisiei Europene, pe de o parte, iar pe de alta, din membri ai Guvernului Republicii Moldova, abilitat cu supravegherea și monitorizarea aplicării și implementarea Acordului de Asociere, examinarea periodică a funcționalității (articolul 434) și adoptarea deciziilor care cad sub incidența sa, fiind obligatorii pentru ambele părți, poate face recomandări și dispune de competența de a actualiza sau modifica anexele care se conțin, dar fără să aducă atingere dispozițiilor specifice din Titlul V (articolul 436); Comitetul de Asociere, constituit din funcționari de nivel superior ai părților, oferă asistență Consiliului de Asociere în exercitarea sarcinilor sale (articolul 437), care îi poate delega unele dintre competențele sale, inclusiv de a adopta decizii de caracter obligatoriu, iar într-o configurație specifică (a Comitetului) poate aborda probleme ce țin de Titlul V (articolul 438); Comitetul Permanent de Asociere, format din deputați ai Parlamentului European și ai Parlamentului Republicii Moldova (articolul 440), care poate solicita informații de la Consiliul de Asociere privind implementarea Acordului (articolul 441). Acordul de Asociere mai prevede, în contextul reliefat de idei, promovarea reuniunilor periodice ale reprezentanților societății civile pentru informarea lor și înregistrarea ideilor privind implementarea Acordului, fiind prevăzută constituirea Platformei Societății Civile, în calitate de forum de întruniri și schimb de opinii (articolul 442). Aceste structuri instituționalizate de cele două părți nu lezează suveranitatea Republicii Moldova din cauza că nu sunt de caracter supranațional, nu li se deleghează prerogative suverane, se formează componența lor pe bază de paritate numerică, iar funcțiile atribuite se referă la evaluarea progreselor înregistrate în implementarea acțiunilor și aplicarea măsurilor prevăzute și asumate. Republica Moldova nu cedează drepturi suverane și nici nu deleghează prerogative suverane, dar se conformează unor reguli și proceduri negociate, acceptate și asumate, de altfel ca și în cazul participării în alte instituții de cooperare multilaterală. Vom menționa că întrunirile anuale la nivelul Consiliului de Asociere au demonstrat că această instituție vizează exclusiv Acordul de Asociere.
Titlul V, care vizează zona de liber schimb: în conformitate cu articolul 452, dacă părțile convin că măsurile necesare prevăzute au fost implementate și sunt aplicate, Consiliul de Asociere poate să se pronunțe asupra deschiderii mai largi a pieței, iar potrivit articolului 458, semnatarii pot încheia acorduri sectoriale, în orice domeniu care intră sub incidența cadrului de aplicare a Acordului de Asociere, complementându-l ca parte integrantă a relațiilor bilaterale generale. Considerăm necesar de a nota că potrivit articolului 157, Acordul nu împiedică menținerea sau instituirea uniunilor vamale, altor zone de liber schimb ori aranjamente cu privire la traficul de frontieră, însă în măsura în care nu contravin aranjamentelor comerciale prevăzute în conținutul său. În acest sens, Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană nu este îndreptat împotriva unor state sau grupuri de state organizate în instituții guvernamentale, ci ține de realizarea intereselor naționale și materializarea aspirațiilor înscrise în Declarația de Independență.
Fiind un document-tip, similar după conținut celor semnate de Ucraina și Georgia, care asigură asocierea politică și integrarea economică, Acordul de Liber Schimb este o componentă a Acordului de Asociere, incluzând titlurile IV-VI, înlocuiește Preferințele Comerciale Autonome, dar conține mai multe derogări și amânări de punere în aplicare, oferind timpul necesar pentru racordarea titlurilor de mărfuri și produse din Republica Moldova la standardele comunitare. De fapt, Republica Moldova devine o componentă a unui spațiu de liber schimb, care în condițiile actuale ar fi un avantaj, iar temerile, mai ales din partea Federației Ruse cu privire la posibilitatea reexportului, nu s-au dovedit a fi fondate, deoarece se conțin prevederi care solicită obligativitatea certificatului de proveniență. Însă în general, alternativa la capitolul opțiuni față de structurile care realizează procese integraționiste, nu se dovedește a fi un beneficiu și a contribuit la dezintegrarea elitei politice și a societății. În accepția noastră, Republica Moldova trebuie să fie consecventă în valorificarea parcursului european, dat fiind că apropierea de Uniunea Europeană constituie un mecanism important de consolidare a pozițiilor sale pe arena geopolitică din Europa, inclusiv în relațiile cu Rusia. Agenda europeană nu reprezintă altceva decât o strategie de modernizare a statului și reformă economică, un rol important revenind reformei agriculturii, care trebuie complementată cu politici în domeniul dezvoltării rurale. Vom sublinia că cele trei Acorduri de Asociere semnate la 27 iunie 2014, chiar dacă sunt prin caracterul lor documente-tip, conțin numere diferite de articole: cu Republica Moldova – 465, cu Ucraina – 475 și cu Georgia – 434.
Perspectiva europeană a Republicii Moldova a fost consolidată prin Rezoluția Parlamentului European din 17 aprilie 2014, în care este stipulat expres că prin semnarea Acordului de Asociere nu se finalizează relațiile cu Uniunea Europeană. În conformitate cu articolul 49 al Tratatului pentru Uniunea Europeană, Georgia, Republica Moldova și Ucraina, ca și orice stat european, au perspective europene și pot cere să devină țări membre ale Uniunii, cu condiția să adere la principiile democrației, să respecte libertățile fundamentale, drepturile omului, inclusiv ale minorităților și să garanteze statul de drept. Vom nota punctual că implementarea prevederilor Acordului de Asociere a întrunit două etape în aspect juridic: din 1 septembrie 2014 până la 30 iunie 2016 s-a produs perioada provizorie; de la 1 iulie 2016 a intrat în vigoare, are loc realizarea plenară a angajamentelor conform planurilor de acțiuni, incluzând și planuri calendaristice.
La începutul anului 2016 poziția Uniunii Europene față de guvernarea din Republica Moldova devine una precaută, date fiind devalizarea unor bănci și criza instituțională, exprimată prin uzurparea puterii de stat și instaurarea regimului oligarhic. În Rezoluția Parlamentului European 2015/3032 (RSP) din 21 ianuarie 2016, vizând implementarea Acordurilor de Asociere cu Georgia, Republica Moldova și Ucraina, referitor la Republica Moldova s-a expus îngrijorarea privind instabilitatea politică sistemică persistentă de la ultimele alegeri parlamentare din 30 noiembrie 2014, care punea în pericol economia și avea un impact relevant asupra fluxurilor de investiții străine, sublinia necesitatea unor eforturi suplimentare pentru combaterea corupției și instituirea unui sistem judiciar independent și depolitizat. Parlamentul European a invitat Comisia Europeană și statele membre să ofere Guvernului Republicii Moldova toate cunoștințele tehnice și sprijinul financiar necesar prin detașarea experților și funcționarilor europeni pentru a sprijini și monitoriza punerea în aplicare a reformelor pe teren, printre care și reforma cuprinzătoare a sectorului mass-media.
Concluziile Consiliului Uniunii Europene privind Republica Moldova din 15 februarie 2016 denotă că pentru prima dată într-un limbaj fără echivoc, au trasat o serie de condiționalități privind acțiunile prioritare pe termen scurt, pe care trebuia să le întreprindă Guvernul Republicii Moldova. Printre cele mai importante condiționalități au fost menționate: depolitizarea instituțiilor de stat și reforma administrației publice; combaterea corupției sistemice; reforma sectorului financiar-bancar; investigarea imparțială a fraudei bancare pentru a recupera fondurile deturnate și a aduce pe toți cei responsabili în fața justiției; consolidarea independenței și eficienței justiției; asigurarea unui climat de afaceri și de investiții atractiv; condiționarea reluării suportului bugetar al Uniunii Europene cu îndeplinirea condițiilor politice, financiare și macroeconomice în vederea încheierii unui program cu Fondul Monetar Internațional; consolidarea cooperării cu societatea civilă și asigurarea libertății mass-media, inclusiv prin limitarea concentrărilor dreptului de proprietate din sectorul mass-media
Însă depolitizarea instituțiilor de drept și regulatorii, oligarhizarea instituțiilor și capturarea lor au luat amploare, fapt care nu putea să nu se răsfrângă asupra relațiilor cu Uniunea Europeană, chiar dacă, reiterăm, retorica proeuropeană luase amploare deosebită.
Situația Republicii Moldova în relațiile cu Uniunea Europeană a fost destul de complicată în perioada 2016–2021. Pe de o parte, Republica Moldova a îndeplinit mai multe condiționalități tehnice și a exprimat speranța la un tratament mai preferențial, inclusiv prin deblocarea tranșelor de macrofinanțare, iar pe de alta, derapajele antidemocratice manifestate prin capturarea statului, oligarhizarea instituțiilor puterii de stat și prin justiție selectivă au redus din conținutul realizărilor nonpolitice, având impact asupra relațiilor cu partenerii de dezvoltare, în ansamblu și cu Uniunea Europeană, în particular. Republica Moldova a fost izolată în aspect diplomatic european și doar pandemia de coronavirus a resetat atenția instituțiilor și statelor europene, care au acordat asistența atât de necesară poporului Republicii Moldova, contribuind la diminuarea efectelor dezastruoase și la gestiunea epidemiei.
După alegerile prezidențiale din 1/15 noiembrie 2020 și scrutinul parlamentar din data de 11 iulie 2021, situația Republicii Moldova s-a schimbat în mod esențial, dat fiind că a beneficiat de „deschidere” atât din partea Uniunii Europene, cât și a statelor-membre. Asistența acordată pe multiple coordonate este în beneficiul poporului Republicii Moldova, care, la rândul său, trebuie plenar să manifeste vocația sa europeană, important fiind că forțele politice asociate cu integrarea europeană să nu dezamăgească așteptările și să creeze premise fezabile pentru a putea ca integrarea europeană a Republicii Moldova să fie fondată pe un suport sustenabil și într-un context ireversibil.
Declanșarea de către Federația Rusă a fazei active a conflictului armat din Ucraina în data de 24 februarie 2022 a schimbat substanțial datele problemei cu privire la integrarea europeană a Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei, accelerând succedarea evenimentelor. Luând ca bază bidimensionalitatea proceselor de integrare europeană, s-au creat condiții favorabile pentru a trece la o etapă nouă, calitativ superioară, a relațiilor dintre cele două părți. Urmând exemplul Ucrainei, care a depus cerere la 28 februarie 2022, Republica Moldova, dar și Georgia, au procedat în aceeași manieră la 3 martie 2022, depunând cereri similare cu privire la acordarea statutului de țară-candidat pentru aderare la Uniunea Europeană. Bineînțeles, conjunctura geopolitică a grăbit într-o mare măsură procesul de depunere a cererilor, dar, în același timp, considerăm că nu a fost un act lipsit de substanță, ci o deschidere către integrarea plenipotențiară în Uniunea Europeană.
Perioada a patra începe la 23 iunie 2022, când Republica Moldova a primit statutul de țară-candidat a Uniunii Europene. Prin încărcătura pe care o comportă, este un eveniment de importanţă edificatoare, emblematic este faptul că în data de 23 iunie 1990 a fost adoptată Declaraţia cu privire la suveranitatea Republicii Sovietice Socialiste Moldova, act care a constituit un pas esenţial în construcţia statului suveran și independent Republica Moldova.
Deși s-a produs într-o conjunctură geopolitică extraordinară, dată fiind faza activă a conflictului armat din Ucraina, acordarea statutului de ţară-candidat a prezentat în sine un imbold mobilizator pentru modernizarea social-economică și politico-juridică, inclusiv prin îndeplinirea celor nouă condiţionalităţi. Republicii Moldova i-au fost înaintate nouă condiționalități, Ucrainei, care de asemenea a primit statutul de țară-candidat la 23 iunie 2022, i s-au solicitat șapte livrabile, iar Georgiei acordându-i-se un statut analogic la 14 decembrie 2023, i-au fost trasate douăsprezece condiționalități.
Planul de acțiuni pentru implementarea măsurilor propuse de către Comisia Europeană în Avizul său privind cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană din 4 august 2022 conține acțiuni, termeni și instituții responsabile pentru fiecare din cele nouă domenii, după cum urmează: reforma justiției; reforma cadrului electoral; combaterea corupției; deoligarhizarea și reducerea influenței intereselor private; combaterea criminalității organizate și spălării banilor; drepturile omului; îmbunătățirea serviciilor publice, reforma administrației publice; managementul finanțelor publice; implicarea societății civile.
Rezoluția Parlamentului European P9_TA(2023)0357 din 5 octombrie 2023 recomandă deschiderea negocierilor de aderare a Republicii Moldova, dar și a Ucrainei, la Uniunea Europeană la sfârșitul anului 2023. Rezoluția vizează:
- continuarea reformelor, inclusiv, în vederea îmbunătățirii nivelului de viață al populației, în special, pentru a oferi generației tinere perspective de a trăi și a munci în țară;
- interdependența flexibilă și inovațională între implementarea Acordului de Asociere și procesul de negocieri privind aderarea la Uniunea Europeană, fapt care asigură integrarea Republicii Moldova în mod gradual în piața unică a Uniunii Europene și accesul la fondurile europene corespunzătoare. Această ordine permite cetățenilor Republicii Moldova să beneficieze de prioritățile aderării nu doar după finalizarea, ci în timpul procesului dat;
- prioritatea absolută a consolidării supremației dreptului rămâne o condiție din cele mai importante ale aderării la Uniunea Europeană și, deci, Republica Moldova trebuie să finalizeze procesul de reforme ale justiției;
- condamnă acțiunile hibride fără precedent organizate de Federația Rusă și cheamă toți oamenii politici să contribuie la realizarea aspirațiilor europene ale poporului Republicii Moldova;
- constată extinderea colaborării dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova în domenii ce țin de politica externă și politica de securitate, fapt care contribuie esențial la fortificarea dialogului și coordonarea eforturilor comune.
Avizul Comisiei Europene din 8 noiembrie 2023 a constatat continuitatea alinierii la acquis-ul Uniunii Europene și conține recomandarea de a oferi Republicii Moldova perspectivă europeană și a acorda statutul de țară-candidat, plecând de la premisa că trebuie adoptate măsuri în mai multe domenii. Luând ca bază recomandările Comisiei Europene, la reuniunea Consiliului European din 14-15 decembrie 2023, s-a decis de a începe negocierile cu Ucraina și cu Republica Moldova de aderare la Uniunea Europeană (punctul 15 din Concluziile Reuniunii).
Decizia privind deschiderea negocierilor nu presupune în mod expres demararea lor imediată, dat fiind că este nevoie de pregătiri pentru declanșarea procesului, atât din partea statului candidat, cât și din partea Uniunii Europene. La Reuniunea Consiliului European din 21-22 martie 2024, s-a aprobat cadrul de negocieri cu Republica Moldova, pregătit de Comisia Europeană. Lista acțiunilor preparatorii de realizat includ; desfășurarea primei conferințe interguvernamentale, menite să ofere cadrul de negocieri fără de care nu pot fi inițiate deschideri pe capitole; prezentarea diferențelor dintre legislația națională și cea europeană, Comisia Europeană urmând să elaboreze raporturi pe capitole, pentru a determina restanțele și de a stabili acțiunile de întreprins.
Convocarea primei conferințe interguvernamentale la 25 iunie 2025 reprezintă un pas foarte important în procesul de demarare a negocierilor pe marginea acqius-lui comunitar. Însă deschiderea negocierilor s-a produs în iunie 2026, dată fiind poziția Guvernului Ungariei privind parcursul european al Ucrainei. După schimbarea Guvernului magyar în mai 2026, s-au creat premize pentru a trece de la negocierile tehnice (demarate în septembrie 2013 ca urmare a Deciziei Comisiei Europeme privind finalizarea cu succes a screening-ului atât evaluator, cât și cel tematic bilateral) la negocieri plenipotențiare, politico-juridice. La Conferința interguvernamentală din 15 iunie 2026 s-a decis dechiderea clusterului „Valori fundamentale”, iar o lună mai târziu, la 14 iulie 2026, la cea de a III-a Conferință Interguvernamentală s-a hotărât deschiderea clusterului „Politica externă”. Situația din august 2026 privind deschiderea clusterilor cu Republica Moldova și Ucraina este următoarea: au fost deschise două clustere – opt capitole tematice din cadrul clusterului „Valori fundamentale” și, respectiv, două capitole tematice din clusterul „Politica externă”.
În procesele de integrare europeană Republica Moldova este cuplată cu Ucraina, dat fiind că deciziile privind ambele state au fost/sunt prezentate în documente comune. Republica Moldova se află în altă situație decât Ucraina și se impune ca modernizare social-politică să fie canalizată pe sustenabilitate și funcţionalitate instituţională ridicată, în beneficiul cetăţenilor.
Republica Moldova s-a angajat cu mare întârziere și inconsecvență în procesul de apropiere de Uniunea Europeană, iar acțiunile desfășurate nu s-au soldat cu rezultatele așteptate. Nu este mai puțin adevărat însă, că nici Uniunea Europeană n-a inclus Republica Moldova în lista de priorități strategice, o periodă îndelungată tratând-o ca pe un segment de interese geopolitice ale Federației Ruse. În același timp, Republica Moldova nu s-a dovedit a fi în măsură să promoveze o politică multivectorială, ci mai degrabă a realizat acțiuni caracteristice conceptului „conflict cu suma zero”. Alternativa geopolitică s-a dovedit a fi nocivă pentru statul și societatea Republicii Moldova, dat fiind că a contribuit la dezbinare, fragmentare și lipsă de coeziune
Pentru Republica Moldova și cetățenii săi este indispensabilă integrarea în Uniunea Europeană, modernizarea fiind o prioritate strategică și o oportunitate de valorificat, deoarece procesul de reforme democratice trebuie susținut și consolidat prin asistență financiară, logistică și tehnologică, consultanță și deschidere, în caz contrar va continua să naufragieze în zona „gri”, rămânând o țară cu nivel scăzut de trai, grad înalt de emigranți de muncă, fărâmițată teritorial, instabilă, coruptă și cu restanțe destul de mari la capitolele independența justiției, buna guvernare, libertatea mass-mediei, administrație publică eficientă.
Integrarea europeană este o prioritate strategică de politică internă, rolul determinant revenind autorităților Republicii Moldova. Asocierea politică și integrarea economică cu Uniunea Europeană a reprezentat pentru Republica Moldova o etapă intermediară în procesul integraționist european, Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană nu periclitează nici neutralitatea și nici suveranitatea Republicii Moldova, acest tratat conține un mecanism fezabil menit să contribuie la reîntregirea teritorială a Republicii Moldova prin restabilirea spațiului economic și, eventual, politic unic.
O realizare foarte importantă a procesului de asociere ține de Acordul de Liberalizare a Regimului de Vize pentru cetățenii Republicii Moldova, intrat în vigoare la 28 aprilie 2014, care nu s-a soldat cu exodul în masă, ci a dezvoltat comunicarea și parteneriatele științifice, culturale și la nivelul autorităților publice locale. Însă cel mai important rezultat s-a dovedit a fi reîntregirea familiilor, regimul liberalizat de vize facilitând substanțial călătoriile în ambele direcții.
În procesul de implementare a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană prin Planuri Naționale de Acțiuni, primordialitatea aparține nu politicii externe, ca în perioada de pre-asociere, ci politicii interne, dat fiind că opțiunea de integrare europeană a evoluat prin conținut și activități de la o prioritate strategică de politică externă la un obiectiv strategic de politică internă. În relațiile dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, factorul geopolitic este foarte important, acesta fiind exprimat prin voința elitelor autohtone, opțiunile alegătorilor și poziția instituțiilor europene: Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene, Consiliul European și Comisia Europeană. Implementarea prevederilor asumate depinde determinant de voința și capacitatea guvernării de a mobiliza energiile sociale, în măsură să contribuie cu eforturi comune, conjugate, la modernizarea politico-juridică și social-economică a Republicii Moldova prin democratizarea și europenizarea statului și a societății în condițiile păstrării și dezvoltării tradițiilor naționale viabile, generalul și particularul urmând să coexiste armonios și să se completeze reciproc.
Relațiile dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană au evoluat neuniform, prin alternanța perioadelor și stărilor de progres și de regres, dată fiind bidimensionalitatea acestui proces. Republica Moldova beneficiază actualmente de o fereastră de oportunități privind aderarea la Uniunea Europeană, oportunitate care nu trebuie ratată.
Mem. cor. al Academiei de Științe a Moldovei
Victor JUC
Dr. hab., prof. univ.
Director al Institutului de Cercetări Politice, Juridice și Sociologice
al Universității de Stat din Moldova
