- 123
Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova reprezintă prin conţinut un document de o încărcătură și valoare istorică deosebită, prin intermediul căruia s-au trasat obiectivele strategice de politică internă şi de politică externă, care urmau să fie implementate în scopul edificării statului suveran, independent şi democratic.
Obiectivele strategice de politică externă includ trei blocuri de acţiuni: 1) delimitarea de Uniunea Sovietică şi stabilirea relaţiilor bilaterale pe orizontală; 2) obţinerea recunoaşterii internaţionale şi stabilirea relaţiilor diplomatice cu statele lumii în baza normelor de drept internaţional şi practicilor existente în domeniu; 3) admiterea în calitate de membru cu drepturi depline în structurile internaționale şi participarea la procesele de cooperare prin organizaţii şi instituţii internaţionale.
Acțiunile de recunoaștere internațională a independenței de stat s-au materializat pe coordonatele bilaterală (România și Georgia sunt primele state care se înscriu în lista celor care au recunoscut noul stat independent) și multilaterală (semnarea, la 21 decembrie 1991, a Protocolului de aderare la Comunitatea Statelor Independente, acceptarea ca membru cu drepturi depline de Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa la 30 ianuarie 1992, semnarea Actului Final de la Helsinki la 26 februarie 1992, culminând cu obținerea prin vot unanim, la 2 martie 1992, a calității de membru plenipotențiar al Organizaţiei Naţiunilor Unite).
Cadrul constituțional. Luând că bază principiul separării și colaborării puterilor (art. 6), Constituția Republicii Moldova definește atribuțiile structurilor supreme de stat ce țin de domeniul politicii externe: Parlamentul aprobă direcțiile principale ale politicii interne și externe (art. 66 lit.d), iar Guvernul asigură realizarea lor (art. 96 (1)), conducându-se de programul său de activitate acceptat de legislativ (art. 96 (2)); șeful statului poartă tratative și participă la negocieri, încheie tratate internaționale în numele Republicii Moldova și le prezintă Parlamentului spre ratificare (art. 86 (1)), la propunerea Guvernului acreditează și recheamă reprezentanții diplomatici ai Republicii Moldova, aprobă înființarea, desființarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice (art. 86 (2)), primește scrisorile de acreditare și de rechemare ale reprezentanților diplomatici ai altor state în Republica Moldova (art. 86 (3)). Prin art. 11 (1) Republica Moldova proclamă neutralitatea sa permanentă, iar potrivit art. 11 (2), nu admite dislocarea de trupe militare străine pe teritoriul său.
Interesul național – factor determinant al priorităților de politică internă și de politică externă. Declararea suveranității și a independenței a presupus formularea intereselor naționale, definind prioritățile strategice de dezvoltare și solicitând mobilizarea eforturilor politice și social-economice pentru realizarea lor (necesitate care nu a fost încă realizată plenar). Interesul național reprezintă un ansamblu de factori determinanți ai priorităților strategice de dezvoltare a societății și a statului, purtând o încărcătură valorică edificatoare și constituind un indicator al capacităților de a propune și a soluționa obiective directoare prin politica internă și politica externă.
Interesele naționale ale Republicii Moldova sunt următoarele: 1) garantarea și asigurarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului; 2) dezvoltarea liberă a economiei multisectoriale, funcțională de piață, asigurarea bunăstării materiale și a unui nivel decent de viață tuturor cetățenilor în baza tehnologiilor informaționale prin edificarea unei societăți inovaționale; 3) asigurarea existenței statului suveran, independent, unitar și indivizibil; 4) edificarea statului de drept, promovarea democrației pluraliste reprezentative și participative, depolitizarea și dezoligarhizarea instituțiilor de stat, contracararea eficientă a corupției și consolidarea societății civile; 5) modernizarea prin dezvoltare democratică a statului și societății, fortificarea societății civile; 6) integrarea europeană și euroatlantică; 7) refacerea spirituală, restabilirea conștiinței naționale și afirmarea vocației europene a poporului Republicii Moldova; 8) asigurarea securității naționale.
Cooperarea la nivelurile bilateral și multilateral reprezintă un mecanism eficient și fezabil de realizare a intereselor naționale, domeniile principale de colaborare fiind de caracter politic, comercial-economic și energetic, investițional și de mediu, cultural, educațional și de cercetare.
Cooperarea bilaterală. Cooperarea interstatală va fi ilustrată prin reliefarea relațiilor cu România și Ucraina (țări vecine), Federația Rusă și Statele Unite ale Americii (parteneri strategici).
Relațiile bilaterale au cunoscut dinamizare, dar și recul, în funcție de diferiți factori, printre care se înscriu opțiunile geopolitice și prioritățile de dezvoltare ale guvernărilor din Republica Moldova, obiectivele și stările de spirit ale conducerii țărilor străine.
Relațiile cu România s-au extins și s-au aprofundat gradual, suportul acordat de România fiind edificator și vizează asistența multilaterală în apropierea europeană a Republicii Moldova. Însă calitatea relațiilor este afectată de potențialul nevalorificat privind volumul comerțului și investițiilor directe, implementarea unor proiecte de infrastructură și conectarea la sisteme de aprovizionare cu agenți energetici. Totodată, nu este un obstacol în aprofundarea raporturilor bilaterale lipsa unui tratat politic de bază, România a recunoscut independența de stat a Republicii Moldova și a stabilit relații diplomatice, rămânând principalul partener strategic, iar semnarea unui acord de parteneriat european se dovedește a fi în măsură să contribuie la accelerarea apropierii integrării europene a Republicii Moldova;
Relațiile cu Ucraina sunt reglementate prin Tratatul de bună vecinătate, prietenie și colaborare (semnat la 23 octombrie 1992, în vigoare din 5 ianuarie 1997), urmărindu-se crearea cadrului menit să asigure promovarea unor raporturi de amiciție și bună vecinătate. Însă relațiile dintre părți au rămas departe de obiectivele preconizate, fiind marcate de unele probleme, precum demarcarea și delimitarea frontierei, statutul proprietăților Republicii Moldova pe teritoriul Ucrainei, exploatarea acvatică a râului Nistru în scop energetic (în trecut și conflictul din raioanele de est ale Republicii Moldova). Relansarea raporturilor bilaterale se produce în cadrul eforturilor comune de apropiere europeană, prin crearea unor trilaterale de cooperare în realizarea parcursului european, incluzând și Georgia;
Relațiile cu Federația Rusă sunt reglementate prin Tratatul de prietenie și cooperare (semnat la 19 noiembrie 2001, prelungit la 21 noiembrie 2011). Acordul a fixat cadrul de dezvoltare a relațiilor bilaterale, principiile și obiectivele cooperării, a stabilit rolul de stat mediator și garant al Federației Ruse în reglementarea politică a conflictului din raioanele de est ale Republicii Moldova, dar fără a face referință la staționarea ilegală a forțelor militare rusești pe teritoriul său suveran. Acordul n-a îmbunătățit cardinal relațiile dintre părți, acestea s-au înrăutățit deseori din cauza embargourilor și interdicțiilor impuse Republicii Moldova, care continuă să aspire la un tratament în calitate de partener egal;
Relațiile cu Statele Unite ale Americii sunt reglementate prin mai multe acorduri, cum ar fi: cu privire la relațiile comerciale (din 19 iunie 1992); cu privire la stimularea investițiilor (din 19 iunie 1992); cu privire la încurajarea și protecția investițiilor (din 21 aprilie 1993). Dialogul politic s-a caracterizat prin lipsă de coerență, dinamica evoluției relațiilor bilaterale a cunoscut o stabilitate relativă la nivelul critic, parteneriatul care s-a dorit a fi „privilegiat” a rămas inexistent, exprimat prin volumul relativ modest al schimburilor comerciale, interesul scăzut al investitorilor americani, mai ales, din cauza atmosferei investiționale considerate nefavorabile. Aprofundarea și extinderea relațiilor dintre părți rămâne o oportunitate de valorificat.
Cooperarea multilaterală. Cooperarea multilaterală va fi elucidată prin analiza relațiilor Republicii Moldova cu Organizația Națiunilor Unite, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, Consiliul Europei și Uniunea Europeană.
Relațiile cu Organizația Națiunilor Unite sunt considerate a fi prioritare, aderarea la această instituție reprezintă mecanismul determinant în asigurarea recunoașterii internaționale. Republica Moldova susține necondiționat recomandările Consiliului de Securitate în combaterea terorismului internațional, participă la realizarea misiunilor de menținere a păcii și, în același timp, beneficiază de experiența și resursele instituțiilor specializate (Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură). Prin implementarea programelor de asistență, ONU contribuie la consolidarea democrației, dezvoltarea sectorului privat, protecția drepturilor copilului, promovarea reformelor în domeniul asigurării sănătății. Republica Moldova a atenționat, începând cu anul 1994, asupra problemei separatismului ca fiind unul din pericolele majore pentru integritatea și suveranitatea statelor, iar în 2008 Adunarea Generală a ONU a votat o rezoluție în vederea evacuării prezenței militare a Federației Ruse de pe teritoriul său suveran;
Relațiile cu Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (până în 1994 Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa) denotă că Republica Moldova s-a angajat în edificarea statului de drept, liber și democratic, asigurarea securității realizându-se prin deschidere spre conlucrarea internațională și integrarea în structurile europene. Activitatea Misiunii OSCE în Republica Moldova (înființată la 4 februarie 1993) se înscrie într-un spectru extins de direcții: libertatea mass-mediei, drepturile omului și democratizarea societății, combaterea traficului de ființe umane, monitorizarea alegerilor de toate nivelurile. Un rol deosebit este atribuit medierii și identificării soluțiilor pentru rezolvarea conflictului din raioanele de est ale Republicii Moldova, dar care rămâne un obiectiv de valorificat;
Prin aderarea la Consiliul Europei (13 iulie 1995), Republica Moldova a urmărit să beneficieze de sprijin pentru a edifica statul de drept și societatea deschisă, a asigura și garanta drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Republica Moldova a ratificat mai multe instrumente juridice de primă importanță ale Consiliului, precum: Convenția europeană privind drepturile și libertățile fundamentale ale omului (12 septembrie 1997); Carta europeană a autonomiei locale (2 octombrie 1997); Convenția europeană pentru prevenirea torturii și a pedepselor și tratamentelor inumane sau degradante (2 octombrie 1997); Carta socială europeană (8 noiembrie 2001). Totuși, Republica Moldova continuă să se afle sub incidența monitorizării aplicate din data admiterii, fapt ce denotă restanțe la capitolele capacitatea de funcționalitate a instituțiilor puterii de stat, descentralizarea și independența mass-mediei, reforma sistemului de justiție și contracararea corupției. Însă, datorită eforturilor Consiliului Europei, exercitate de Adunarea Parlamentară și de Secretarii Generali, în Republica Moldova au fost realizate unele acțiuni cu caracter democratic, precum înregistrarea Mitropoliei Basarabiei și deetatizarea mass-mediei;
Republica Moldova a subscris, la 16 martie 1994, la Programul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord Parteneriatul pentru Pace care, prin caracterul său, a părăsit cadrul îngust sectorial și a devenit unul extins, polivalent, în sensul că se exprimă prin angajamente asumate de reforma democratică nu doar a sectorului național de securitate și apărare, ci și a mai multor instituții și politici de stat. Planurile Individuale de Acțiuni ale Parteneriatului conțin prevederi de reformă democratică, relevanța lor constă în reluarea cu alt text a criteriilor de preaderare la Uniunea Europeană, regăsindu-se și componenta economică: în conținutul Planurilor de Acțiuni este trasată opțiunea de integrare europeană a Republicii Moldova, implementarea fiind concepută ca un mecanism important de modernizare și preparare a condițiilor necesare pentru apropierea integrării europene. Actualmente integrarea euroatlantică a Republicii Moldova nu se află pe agenda zilei, dar parteneriatul euroatlantic rămâne o oportunitate sustenabilă de valorificat, incluzând dimensiunile politică, militară și nemilitară (cercetare-inovare, de mediu);
Relațiile cu Uniunea Europeană sub aspect politico-juridic includ trei etape, liniile de demarcațiune servind Acordul de Parteneriat și Cooperare (semnat la 28 noiembrie 1994, în vigoare din 1 iulie 1998), care a stabilit reperele instituționale de angajare și dezvoltare a raporturilor dintre părți și Acordul de Asociere (semnat la 27 iunie 2014, în vigoare plenar din 1 iulie 2017), ridicând cadrul politico-juridic al relațiilor pe o treaptă calitativ nouă.
Prima perioadă (1991–1994) s-a exprimat prin căutări sporadice de precizare a pozițiilor și identificarea cadrului juridic de inițiere a dialogului politic dintre părți.
În perioada a doua (1994–2014), prin Acordul de Parteneriat și Cooperare s-au instituţionalizat și ridicat relaţiile dintre părţi la nivel de parteneriat, fiind edificate pe un cadru politico-juridic mai avansat. Acordul a consacrat Republicii Moldova calitatea de partener direct al Uniunii Europene şi a oferit baza normativă pentru angajarea unui dialog autentic pe multiple planuri. Însă Acordul intermediar nu conţinea o finalitate politică clară, Republica Moldova fiind circumscrisă geopolitic unui spaţiu faţă de care Uniunea Europeană nu a fost pregătită să abordeze o strategie integraţionistă până la evenimentele declanșate în Ucraina în anul 2013.
Perioada a treia (din 2014), prin Acordul de Asociere, incluzând și Acordul de Liber Schimb Comprehensiv și Aprofundat, se imprimă relațiilor politico-juridice un cadru calitativ nou, instituționalizând asocierea politică și integrarea economică a Republicii Moldova prin creșterea participării la politicile, programele și agențiile Uniunii Europene, fortificarea cadrului politic de dialog consolidat în domeniile de interes comun, inclusiv sfera cercetării și inovării, consolidarea democrației și a stabilității politice, economice și instituționale, susținerea și sporirea gradului de cooperare în domeniile justiției, libertății și securității pentru consolidarea statului de drept, respectării drepturilor și libertăților fundamentale, a mobilității și contactelor interumane.
O realizare importantă a procesului de asociere se referă la Acordul de Liberalizare a Regimului de Vize pentru cetățenii Republicii Moldova (în vigoare din 28 aprilie 2014), care a dezvoltat comunicarea și parteneriatele, inclusiv științifice, culturale și la nivelul autorităților locale. Cel mai important rezultat s-a dovedit a fi reîntregirea familiilor, regimul liberalizat de vize facilitând enorm călătoriile în ambele direcții.
Republica Moldova s-a angajat cu mare întârziere și inconsecvent în procesul de apropiere de Uniunea Europeană, iar acțiunile desfășurate nu s-au soldat cu rezultatele așteptate. Integrarea europeană reprezintă o problemă și o prioritate strategică de politică internă, rolul determinant revenind autorităților Republicii Moldova. Parcursul european reprezintă o oportunitate de modernizare, dat fiind că la moment contează nu obiectivul final, ci procesul (de modernizare). Acordul de Asociere nu periclitează nici neutralitatea și nici suveranitatea Republicii Moldova. Aplicarea mecanismului de condiționalități denotă că relațiile dintre părți se caracterizează prin bidimensionalitate.
Republica Moldova s-a afirmat și s-a consolidat preponderent pe arena europeană, independența ei nu este pusă sub semnul întrebării de către actorii internaționali, dar, totodată, are de soluționat mai multe probleme ce vizează securitatea și stabilitatea subregională. Republica Moldova continuă să se afle într-o situație precară, provenită nu numai din cauza factorilor obiectivi și subiectivi, în sensul că statutul de neutralitate proclamat constituțional nu este respectat, n-au fost identificate soluții durabile ale conflictului din raioanele de est, pericolele din exterior se amplifică periodic, inclusiv de tip hibrid.
Republica Moldova n-a reușit să elaboreze o strategie viabilă pentru diversificarea relațiilor și prezenței pe arena mondială, inclusiv printr-o redacție nouă a concepției politicii externe, act normativ care se află pe agenda zilei. Fiind o figură ușoară pe tabla de șah, Republica Moldova practic este impusă de situație să promoveze o politică externă proactivă, indispensabilitate care trebuie, în sfârșit, de realizat.
doctor habilitat în științe politice, profesor universitar Victor JUC
director al Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice
