- 3
Obișnuia să vorbească ușor tărăganat și legănat - un pas înainte, un pas înapoi - de parcă neobosit își legăna Copilul din el. Copilul, care lega, la rându-i, primele sunete, silabe, cuvinte și, da, cuvintele, calde și pure, abia născute, numaidecât trebuiau legănate și ele.
Obișnuia să-și ocrotească cu grijă fiecare cuvințel, dolofan și robust așternut pe hârtie de Pana-i Măiastră, strunindu-şi sever și cu dragoste, ca un vrednic părinte, Opera, botezând-o, blagoslovind-o și urmărind-o atent cum se răspândește în lumea largă, dacă îi stă bine în haine străine și dacă n-a mistuit-o cu totul dorul de Casa natală.
Obișnuia, în toate mărturisirile, la toate întâlnirile, să-și numească limpede rădăcinile, să-și țină aproape familia, rudele, baștina, să-și scoată mai în față prietenii dragi (Liviu, Grigore), cu modestie să-și cântărească propriul har: "nu sunt Ion Creangă, aș fi mulțumit să fiu măcar iedul lui cel mic, pe care nu l-a mâncat lupul"!
Obișnuia să nu-și cruțe obișnuința matură, s-o scufunde cât mai des și s-o purifice în apele Oceanului Galactic al Neobișnuitului. Acolo, în spațiul de vis al Neobișnuitului, unde "Luna și Soarele umblă de capul lor prin cerul satului, sugând lapte de la nouroaice și unde Luceafărul, noaptea, bate cerul cu ținte de stele". Acolo, unde nasturii iernii se desfac în Ghiocei și Chiocele, unde toți Ciuboțeii, Titiricii, Grăiau-Singurii și Miniştrii Buneilor încap sub cuşma fantastică a lui Guguță și mai rămâne loc ehei! pentru toți năzbâtioşii pământului.
Un mare tezaur clipocea mereu de sub sprâncenele-i stufoase, parcă măsurându-ne, ispitindu-ne: "Îmi veți putea duce mai departe moștenirea?". Vorbeau prin el strămoșii, clasicii, înțelepții satului în apus ori însăși Copilăria "cea veselă și nevinovată", care este și cea mai aproape de neamurile Cerului cele înzestrate cu aripi îngerești.
Odată cu plecarea bunului Spiridon Vangheli, cel cu spirit angelic, pleacă un Basm aievea, unul din cele mai frumoase basme ale înstrăinatei noastre copilării basarabene. Un Spic de Aur, scuturat din grânele Grinăuților.
O lacrimă vie, furată de arșița timpului nemilos.
Odihnește în pace, Magistre!
Membru corespondent Ion Hadârcă
