TEATRUL ȘI MUZICA ÎN REPUBLICA MOLDOVA INDEPENDENTĂ

CULTURA MUZICALĂ DIN REPUBLICA MOLDOVA   

DE LA INDEPENDENȚĂ ÎNCOACE

Cei treizeci și cinci de ani care s-au scurs de la proclamarea independenței Republicii Moldova constituie una dintre cele mai complexe și contradictorii perioade din istoria culturii muzicale naționale, perioadă care a însemnat pe de-o parte desprinderea instituțiilor muzicale de sistemul cultural sovietic și afirmarea identității naționale, iar pe de altă parte – necesitatea adaptării artei la noile realități economice, sociale și culturale. În pofida dificultăților, muzica a rămas unul dintre domeniile în care Republica Moldova a reușit să-și facă auzită vocea nu numai în spațiul european.

    În ultimii treizeci și cinci de ani s-au afirmat compozitori notorii, dirijori și instrumentiști de valoare, interpreți de muzică ușoară și populară, soliști ai Operei Naționale, formații corale și orchestrale, iar instituțiile de învățământ muzical au continuat să asigure formarea unor noi generații de artiști. Un rol aparte l-au avut Festivalul Internațional de Operă și Balet ”Maria Bieșu”, Festivalul Internațional ”Mărțișor”, Festivalul ”Muzica Nouă”,  Concursurile Internaționale ”Maria Cebotari”, ”Alexei Stârcea”, ”Eugen Coca” și alte manifestări, care au conectat scena muzicală moldovenească la circuitul internațional.

     În anii care au urmat proclamării independenței, cultura muzicală a Republicii Moldova a intrat într-o etapă nouă. Schimbarea statutului politic al țării a impus și o reconsiderare a valorilor culturale. Dacă în perioada sovietică repertoriul, instituțiile și mecanismele de promovare a muzicii funcționau în cadrul unui sistem centralizat, după 1991 accentul s-a deplasat tot mai mult spre recuperarea tradiției naționale, valorificarea patrimoniului național și afirmarea creației contemporane. Această schimbare nu a însemnat abandonarea repertoriului universal. Dimpotrivă, instituțiile muzicale de la Chișinău au continuat să prezinte opere și balete din marele repertoriu european, iar interpreții moldoveni au început să fie tot mai prezenți pe scenele de pe mapamond.

   Unul dintre cele mai importante centre ale vieții muzicale a rămas Teatrul Național de Operă și Balet ”Maria Bieșu”. Instituția, care în 2027 va marca șaptezeci de ani de la fondare, a devenit în perioada post independență unul dintre principalii ambasadori culturali ai Republicii Moldova. În ultimii trei decenii, Opera Națională din Chișinău a continuat să reprezinte unul dintre principalele simboluri ale culturii muzicale

   În continuarea tradiției create de Maria Bieșu, Mihail Munteanu, Vladimir Dragoș, Vladimir Zaklikovski,n Ion Paulencu, Valentina Calestru, Ludmila Aga și alți cunoscuți artiști; au apărut artiști care au dus mai departe prestigiul scenei lirice moldovenești. Printre interpreții perioadei recente se regăsesc L Șolomei, R.Picireanu, T.Busuioc, M.Bulicanu, A.Cernicova, V.Nafornița, L. Istratii,  T.Caraman, C.Goncearova, I.Țurcan, I.Timofti, Iu.Maimescu, A.Racoviță, V.Cojocaru, V.Cebotari, V.Maciunschi și alții. O componentă importantă a culturii muzicale șin teatrale din Republica Moldova o constituie  baletul. În perioada post independență, tradiția coregrafică a fost continuată prin repertoriul clasic și prin creații și montări moderne. Au fost menținute în repertoriu spectacole precum ”Lacul lebedelor”, ”Spartacus”, ”Don Quijote”, ”Romeo și Julieta”, Giselle” și alte capodopere ale baletului universal. Istoria baletului din această perioadă este însă, înainte de toate istoria interpreților. Spre deosebire de opera vocală, unde personalitatea artistului este identificată în primul rând prin voce și rol, in balet fiecare interpret își construiește identitatea prin tehnică, mișcare, expresivitate și capacitatea de a crea un personaj prin mișcare. O atenție deosebită  trebuie acordată Anastasiei Homițcaia, personalitate artistică legată de dezvoltarea  trupei de balet și de coordonarea unor producții importante.

  Dacă opera și muzica simfonică au reprezentat dimensiunea academică a culturii muzicale, muzica ușoară a fost una dintre cele mai accesibile și mai dinamice forme de exprimare artistică.  Anii ”90 au fost marcați de afirmarea unor interpreți și formații care au contribuit la constituirea unui nou spațiu al muzicii pop moldovenești. O-Zone, ulterior cunoscută pe plan mondial prin piesa ”Dragostea din tei”, a reprezentat unul dintre cele mai spectaculoase succese internaționale ale muzicii produse în Republica Moldova. Alături de interpreții generațiilor precedente – Ion Suruceanu, Ștefan Petrache, Maria Codreanu, Nadejda Cepraga, Anastasia Lazariuc, Mihai Dolgan și formația ”Noroc” – s-au afirmat noi nume și formații, precum Zdob , și Zdub, Natalia Barbu, Geta Burlacu, Vitalie Dani, Cătălin Josan. Pasha Parfeni și alți

   Muzica populară și folclorică a continuat, de asemenea, să reprezinte o componentă fundamentală a identității muzicale naționale/ Ansambluri precum ”Lăutarii”, ”Joc”, ”Fluieraș”, ”Mugurel”, ”Frații Advahov” și alte colective au păstrat și au transmis repertoriul tradițional, adaptându-l totodată cerințelor scenei contemporane.

  Una dintre cele mai importante dimensiuni ale culturii muzicale din ultimele trei deceni și jumătate este creația componistică.  Generația consacrată înainte de 1991- Eugen Doga, Gheorghe Mustea, Ghenadie Ciobanu, Constantin Rusnac, Vladimir Ciolac, Tudor Zgureanu, Vladimir Beleaev și alții – a continuat să fie activă, în timp ce generațiile mai tinere au adus noi limbaje și noi formule estetice.

   Privită în ansamblu, cultura muzicală a Republicii Moldova din perioada  1991-2026 se caracterizează printr-un dialog permanent între tradiție și modernitate.  În acest context, problema fundamentală nu mai este doar existența unei vieți muzicale, ci capacitatea instituțiilor și artiștilor de a păstra standardul profesional și identitatea națională într-un spațiu cultural universal.

O nouă respirație în domeniul studiului artei, venită odată cu Independența, au simțit-o, în primul rând cercetătorii, care nu mai erau obligați să ajusteze orice temă pe care o abordau la ideologia fostului regim odios și să scrie, în primul rând, de „cel mai viu dintre cei vii” și despre „viitorul luminos”.

Independența a creat deschiderea fericită și pentru cei ce erau, și pentru cei ce sunt preocupați de istoria adevărată a teatrului, a dat posibilitatea de a scrie adevărul, de a spune lucrurilor pe nume, de a nu falsifica pentru a conveni cuiva, de a studia documente interzise păstrate în arhivele din țară și de peste hotare, dar și de a se folosi de presa interbelică, păstrată în Biblioteca Academiei Române sau a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a acelei prese distruse aproape în totalitate de sovietici în RSSM.

Chiar dacă în 1976 s-a organizat în cadrul Academiei de Științe a Moldovei un sector de teatrologie și filmologie, făcându-se astfel primii pași în studierea teatrului moldovenesc în Basarabia de până la 1940, mai existau un șir de interdicții, conform ideologiei timpului. Nu s-a schimbat situația spre adevărul istoric nici odată cu crearea Institutului de Istorie a Artei, în cadrul căruia despre existența Teatrului Național de la Chișinău din perioada interbelică tot nu fusese publicat niciun studiu, istoricii oficiali declarând această instituție „instrument de propagandă românească burghezo-naționalistă antisovietică”.

Doar la începutul anilor ’90 urmărim încercări ale unor tineri cercetători (E. Rusnac și alții) de a se debarasa de interpretările sovietice despre proveniența artei teatrale în spațiul pruto-nistrean și rolul teatrului în societate, încercând să publice noi informații bazate pe mărturisiri, cronici preluate din presa interbelică, la care am avut imediat acces, datorită bunăvoinței și sprijinul colegilor din România.

De timpurile noi, create după Independență, a știut să profite, depunând o muncă enormă, ilustrul teatrolog, doctor habilitat, membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei Leonid Cemortan, savant ce a lăsat în urma sa o importantă monografie despre istoria teatrului românesc din Basarabia („Teatrul Național din Chișinău” (1920–1935, editura „Epigraf”, 2000, Chișinău), volume mult apreciate despre renumiții actori M. Cosmacevscaia, Eugen Ureche, Valeriu Cupcea și alții, interesante studii științifice mult folositoare studenților și tinerilor cercetători.

Între timp, au venit să completeze știința teatrală alte generații: dr., prof. A. Roșca, dr., prof. S. Târțău, dr. V. Fedorenco, dr. A. Ghilaș, dr. N. Axionova, dr. I. Catereva, L. Turea, I. Nechit și alții.

O extraordinară lucrare de ultimă oră despre istoria Teatrului Național, astăzi „M. Eminescu”, a realizat directorul teatrului amintit, Artistul Poporului Petru Hadârcă, lucrare ce a fost, de fapt, teza de doctorat a maestrului, pentru care s-a învrednicit de titlul științific de doctor în teatru, teză susținută cu brio la Universitatea din Sibiu. Acest studiu, copertat și într-o excelentă monografie, reprezintă cea mai complexă viziune istorică a Teatrului Românesc din Basarabia, RSSM și Republica Moldova, teatru a cărui aniversare de 100 de ani va fi marcată în această toamnă cu un Festival al teatrelor românești de pretutindeni, cu o Conferință științifică internațională, organizată de AȘM, cu premiere, cu un film documentar, emisiuni TV etc.

De la Independență încoace am remarcat și o cardinală „schimbare la față” a repertoriului teatrelor noastre, care imediat s-au distanțat de dramaturgia „realismului socialist”, propunând spectatorului lucrări din istoria țării,precum „Oltea” de A. Strâmbeanu sau „Dosarele Siberiei” de Petru Hadârcă, spectacole de mare rezonanță nu numai la noi în țară.

O altă înfățișare, acum treizeci de ani, începeau să capete și publicațiile despre adevărata istorie a culturii muzicale a plaiului nostru, iar compozitorii autohtoni erau liberi de povara osanalelor obligatorii în adresa regimului și conducătorilor lui.

În perioada vizată, au semnat un șir de monografii și articole de valoare cunoscuți muzicologi și tineri cercetători în domeniu ca dr. hab., prof. V. Axionov („Creația simfonică a compozitorilor din Moldova”), dr. hab. V. Ghilaș („Dimitrie Cantemir”), dr. hab., prof.E. Mironenco („Gheorghe Mustea”), dr., prof. G. Cocearova („Zlata Tcaci”), dr. hab., prof.       A. Dănilă („Opera basarabeană”), dr. E. Coroliova („Baletul moldovenesc”), dr. V. Galaicu („Muzica bizantină”), dr. V. Chiseliță („Muzica la radio și televiziune”), dr. P. Rotaru („Corurile bisericești”), dr. V. Barbas („Festivalul Muzicii noi”) și alții.

Un impact puternic asupra repertoriului formațiilor de muzică populară a avut întotdeauna și îl are folclorul muzical, cules din satele Moldovei în ultimele trei decenii și prelucrat de muzicologii G. Ceaicovschi, C. Rusnac, A. Tamazlâcaru, S. Ciuhrii și alții, ca apoi melodiile interpretate de înaintașii noștri să apară în „haine noi” în viziunea „Lăutarilor”, „Fluierașului”, „Mugurelului”, „Folclorului” sau a altor formații din întreaga țară.
Citate din nestematele folclorice auzim și în creația compozitorilor de muzică simfonică, de operă sau camerală.

Dr. hab., prof. univ. Aurelian DĂNILĂ
 

ARTA MUZICALĂ ÎN SERVICIUL DEZVOLTĂRII DURABILE A SOCIETĂȚII

Academicianul Eugen DOGA este membru titular al Academiei de Științe a Moldovei, compozitor care s-a manifestat pregnant în domeniul artei componistice și s-a impus în cultura muzicală autohtonă precum și cea universală, prin multiple vocații pe măsura cuceririi altitudinii profesionale. Autor al unor lucrări valoroase în genul muzicii de estradă, de film și de scenă. Acad. E. Doga lucrează și în domeniul muzicii de film, devenind unul dintre cei mai renumiți compozitori de cinematograf și filme TV din spațiul post-sovietic, a scris muzică pentru filmele „Nunta la palat”, „Singur în fața dragostei”, „Zece ierni pe o vară”, „Explozie cu efect întârziat”, „Durata zilei”, „Casă pentru Serafim”, „Lăutarii”, „Șatra”, „Gingașa și tandra mea fiară”, „Anna Pavlova”, „Patul lui Procust”. Este autor al unor capodopere precum „Codrii mei frumoși”, „Cântec despre orașul meu”, „Cred în ochii tăi”; a realizat coloana sonoră a peliculelor „Capra cu trei iezi”, „Maria Mirabela”, serialul „Guguță”, a semnat muzica pentru spectacolele „Radu Ștefan, întâiul și ultimul”, „Pe un picior de plai”, „Ce frumoasă este viața”, „Păsările tinereții noastre”, „Sfânta sfintelor”, baletele „Luceafărul” și „Venancia”, ș.a.

Acad. Eugen Doga a fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova. La sfârșitul anului 2015 strada pietonală Alexandru Diordiță din Chișinău a fost redenumită în „Strada Eugen Doga”. Maestrul este decorat cu înalte distincții de stat ale Republicii Moldova precum și ale URSS, inclusiv titlurile de Maestru Emerit al Artei din Moldova, Artist al Poporului din RSSM (1967), Artist al Poporului din URSS (1987), laureat al Premiului de Stat al RSSM (1980) și al Premiului de Stat al URSS (1986). A fost decorat cu Ordinul Republicii (1997), Ordinul „Steaua României” în grad de ofițer (2000), Medalia „Mihai Eminescu” și Medalia de Aur „Omul secolului XX” (SUA, 1998), laureat al Premiului de Stat (2008) pentru contribuția de excepție la dezvoltarea artei muzicale naționale și universale. În anul 2014 a fost decorat cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofițer. Este Doctor Honoris Causa al Institutului Internațional de Cinematografie din Moscova. În anul 2017, autoritățile Republicii Moldova au declarat „Anul lui Eugen Doga” în semn de omagiu celei de-a 80 aniversări de la nașterea academicianului-compozitor.

De Ziua Europei în anul 2021, maestrul Eugen Doga a lansat o piesă dedicată Uniunii Europene, intitulată „Odă Europei” (versuri Ianoș Țurcanu), care a fost interpretată în premieră de orchestra simfonică a Filarmonicii Naționale în cadrul unui concert online (a se vedea: https://www.youtube.com/watch?v=tA0Iqf0EPUk&feature=emb_imp_woyt&ab_channel=EUDelegationMoldova). 

Mai multe detalii despre creația maestrului sunt disponibile pe site-ul Academiei de Științe a Moldovei și pe pagina oficială a maestrului Eugen Doga.

Academicianul Gheorghe MUSTEA este membru titular al Academiei de Științe a Moldovei, dirijor, compozitor, flautist, naist, pedagog. Fondator, prim-dirijor și director artistic al Orchestrei Simfonice Naționale a Companiei Publice Teleradio-Moldova (din 1989). Creația acad. Gh. Mustea abordează diverse genuri muzicale: muzica simfonică (concertele nr. 1 și 2), muzica de operă („Alexandru Lăpușneanu” și „Ștefan cel Mare”), muzica de cameră instrumentală („Cvartet cu coarde”, „Rapsodie”, „Pastorala”), muzica vocală („Trei mari iubiri”, „Dorul”, „Păstorul și mioara”), muzica corală, muzică pentru copii, creații scenice, muzica de film.

Acad. Gh. Mustea a deținut funcția de Rector al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice (1999–2002), profesor universitar.

Pe parcursul activității sale a înregistrat la Radio Chișinău creații de G. F. Handel, G. Verdi, C. M. Weber, P. I. Ceaikovski, L. Beethoven, W. A. Mozart, J. Strauss, G. Enescu, C. Porumbescu, G. Rossini, G. Donizetti, V. Zagorschi, S. Buzilă, P. Constantinescu, T. Chiriac, V. Rotaru, P. Rivilis, Gh. Ciobanu ș. a.

În anul 2020, acad. Gheorghe Mustea i-a fost conferit titlul onorific de „Om emerit”, înalta distincție academică „Meritul Științific” clasa I și i-a fost decernat Premiul „Gavriil Muzicescu” pentru promovarea artei muzicale din patrimoniul național și universal.

Mai multe detalii despre creația acad. Gh. Mustea sunt disponibile pe site-ul Academiei de Științe a Moldovei și pe blogul Bibliotecii de Arte "Tudor Arghezi".

Dr. hab. Liliana Condraticova
Sursa: https://noapteacercetatorilor.md/arta-muzicala-serviciul-dezvoltarii-durabile-societatii