In Memoriam Vladimir COLOS (13.09.1954 – 15.01.2026)

16.01.2026

Prezidiul Academiei de Științe a Moldovei, comunitatea academică își exprimă regretul în legătură cu plecarea din viață a artistului Vladimir Colos, maestru al fotografiei. În perioada 1980–2008 a lucrat în calitate de fotograf în cadrul Academiei de Științe a Moldovei, imortalizând   evenimentele memorabile din istoria instituției, contribuind substanțial la promovarea realizărilor din știință și a imaginii AȘM. Profesionist de excepție, Vladimir Colos și-a dedicat întreaga activitate artei fotografice, a fost membru al Uniunii Artiștilor Fotografi din Moldova (1998), artist al Federației Internaționale de Artă Fotografică FIAP (2021).

În anul 2022, de Ziua AȘM (12 iunie), a fost organizată o expoziție retrospectivă de fotografii cu genericul „Academia de Științe prin obiectivul fotografului (1990–2008)”, integrând fotografii realizate de Vladimir Colos în perioada activității sale la AȘM. Comunitatea academică a apreciat înalt activitatea lui Vladimir Colos, conferindu-i în 2023 Premiul AȘM la nominalizarea „Pentru promovarea științei în mass-media în anul 2022”.

Vladimir Colos a studiat la Institutul Agricol din Chișinău (1971–1976), a activat și la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor a AȘM. Însă a ales să facă fotografie, studiind jurnalismul foto între anii 1972 și 1975 și  urmând cursuri de artă fotografică.

Fotografiile realizate de Vladimir Colos în perioada activității sale la AȘM completează istoria științei în imagini și fac parte din patrimoniul științific și cultural al AȘM.